Inevitabilul se va produce

Unii dintre foştii salariaţi ai „Termica” Suceava ameninţă că vor intra în greva foamei în cazul în care nu se va rezolva problema salariilor compensatorii. Inevitabilul se va produce, pentru că foştii angajaţi ai companiei aflate în prezent în insolvenţă vor termina banii şi vor rămîne flămînzi. Adam şi grEva  

La pescuit în ape tulburi

Preşedinta Organizaţiei Judeţene Suceava a Femeilor PNL, Cristian Teodorovici, şi două colege de-ale domniei sale au participat la instruirea cu tema „Ce înseamnă să fii lider”. Activistelor liberale le-a vorbit şi preşedinta Organizaţiei Naţionale a Femeilor PNL, Lucia Ana Varga, care, atunci cînd nu este la partid, este ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. Doamna Teodorovici a aflat, astfel, că pentru a fi lider trebuie să ştii să pescuieşti în ape tulburi şi să minţi de îngheaţă apele chiar şi în luna iulie, ca orice pescar care se respectă. Peştele de la crap se strică

Consilierii uituci

Consiliul Local Poiana Stampei a votat în unanimitate acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Elisei Todaşcă, „pentru contribuţia adusă în cele trei mandate de primar, 2000, 2004 şi în 2008, în rezolvarea treburilor gospodăreşti din Poiana Stampei, localitate care face parte din cele mai frumoase sate româneşti”.