David Bowie, veşnicul rebel (XIII)

Rămăseserăm la anul 1995, cel în care Bowie scoate două albume, „The Buddha of Suburbia” şi „Outside”, lăsînd apoi să treacă un an şi jumătate pînă la apariţia următorului L.P. Ca de obicei, nu pierde vremea, experimentînd tot felul de parteneriate muzicale şi onorînd felurite invitaţii la evenimente muzicale. Numele lui apare împreună cu Nine Inch Nails, cu Pearl Jam, dar şi cu cel al lui Neil Young în concerte, tot David fiind şi capul de afiş al festivalurilor de la Phoenix şi Roskilde.

SPORCul suprem are două rîturi

Ani de zile, în această rubrică şi-au făcut loc fel de fel de dihănii încălecătoare pe prea generoasa spinare a sportivilor, cîteva nume revenind aici aproape obsesiv, şi asta nu fiindcă eu aş avea obsesii, ci pentru că este o veritabilă competiţie între ei, clienţii aproape permanenţi ai rubricii, fiecare încercînd cu orice prilej să demonstreze că mai SPORC decît el pe lume nu-i.

Să facem totul, tovarăşi!

„Mare-i grădina Ta, Doamne” şi plină de ciudaţi! Nici Bunul Dumnezeu nu pare a fi un grădinar prea destoinic, atîta vreme cît multe dintre creaturile sale sînt departe de prototipul normalităţii. Iote şi exemple. În ţara yankeilor trăieşte o cocuţă care-i dependentă de benzină. Bre, oameni buni şi dragi meseni, am mai auzit despre unii care-s dependenţi de alcool, de droguri, de sex sau de internet, dar să ajungi dependent de benzină, asta chiar că-i o şuială ce nu s-a mai văzut.