Demisie, nu vorbe

Preşedintele Comisiei pentru învăţămînt, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială din Consiliul Local Rădăuţi, uneperistul Traian Andronachi, se declară nemulţumit de starea în care se află unităţile de învăţămînt cu numai cîteva zile înainte de începerea unui nou an şcolar. La rîndul lor, profesorii, părinţii şi elevii sînt nemulţumiţi că domnul Andronachi trăncăneşte în loc să-şi dea demisia. Elev Tolstoi

Nu se poate pentru că nu avem

La Suceava, bătaia de joc este la ea acasă. Meseriaşii lui peşte marinat, care lucrează în dorul lelii la extinderea reţelei de apă şi canalizare, spun că nu au refăcut strada Mitocului pentru că nu au avut asfalt. Cînd va fi asfalt va veni toamna peste Suceava şi nu vor fi condiţii pentru turnarea asfaltului. Apoi va veni iarna, şi gata. Nu se va mai putea face nimic. Strada Mitocanului  

Ditamai şeful Poliţiei

Ditamai şeful Poliţiei
Ioan Crap, noul şef al Poliţiei Judeţului Suceava: „Domnişoara fotoreporteră, de ce mă fotografiaţi cînd din faţă, cînd din profil? Ce naiba, doar nu-s vreun poliţist de drept comun, ci ditamai şeful Poliţiei”.