Franţa, pămînt românesc

Suceava va fi prezentă la Tîrgul de Iarnă organizat în localitatea franceză Laval. Suceava va fi reprezentată de 12 producători din cadrul Asociaţiei „Produs în Bucovina”, doi meşteri populari, 20 de membri ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu” şi reprezentanţi ai Consiliului Local Suceava şi ai Consiliului Judeţean. Cineva trebuie să mănînce toba şi cîrnaţii, şi să se prindă în horă. Ţuica de la hora 5

Unghia în gît

Unghia în gît
Liderul consilierilor PDL, fostul viceprimar al Sucevei Lucian Harşovschi, îşi curăţă unghiile: „Uite, bă, fratele meu, am ajuns eu bătaia de joc la toţi useliştii. Ia să le curăţ eu bine, pentru că nu vreau să fac naibii vreo infecţie după ce-mi bag unghia în gît”.

Luci contra

Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a promis că aleşii partidului nu vor avea o atitudine de tip „Gică contra”. Nici nu ar avea cum. În schimb, consilierii PDL pot avea o atitudine de tip „Luci contra”, pentru că pe liderul aleşilor democrat-liberali îl cheamă Lucian Harşovschi. Lucian Har-Covschi