Centura Safari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugînd că a decis declanşarea unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii. „Acordul de colaborare instituţional cu premierul, personal, am constatat că a fost încălcat consistent în domenii precum politica externă, stat de drept, independenţa justiţiei. Din acest motiv, am decis ca înainte de orice măsură, să declanşez mecanismul de consultare, prevăzut în punctul şapte al acordului, mîine, discuţii la nivel tehnic pentru o analiză pe punctele enunţate”, a spus preşedintele.

Spionilor,

Zău dacă pot înţelege cum de aţi reuşit să mă ascultaţi/interceptaţi/spionaţi, ba încă şi la mine în birou, pentru că doar acolo am purtat discuţiile cu specialiştii angajaţi special pentru delimitarea terenului de la viitorul parc industrial.

Cumătră dragă,

Dacă tot m-am hotărît să intru la răcoarea beciului de guvernare din umbră ca să văd cum se vede realitatea înconjurătoare din această perspectivă m-am apucat să scrijelesc pe pereţii beciului nişte schiţe de guvernare definitivă care să rămînă ca inscripţionările celebre din peşterile înaintaşilor noştri ei fiind specialişti în scrierea cu sîngele vărsat pentru independenţa ţării şi deci păstrîndu-se într-o nemurire fără moarte de-a lungu veacurilor.