Baluri. Şi dezamăgiri

Baluri. Şi dezamăgiri
Ca mai în fiecare an pe vremea asta, ocup spaţiul rubricii cu cîte un episod în care subiectul principal îl constituie Balurile Bobocilor, devenite prilejuri de a aduce în faţa elevilor fiecărui liceu în parte cîte un nume mai mult sau mai puţin cunoscut din muzica românească. De obicei, aştept ca sezonul balurilor să ia sfîrşit, iar la finalul acestuia trag nişte concluzii.

Cumătră dragă,

 Ţin să te informez că încă n-am ieşit din răcoarea beciului unde plănuiesc planuri de guvernare la un regim climateric oarecum stabilizat deoarece afară de-acuma se înfăţişează o vreme capricioasă de toamnă cînd nu mai ştii nici cum să te îmbraci şi nici cum să te porţi în general atît în familie cît şi în societate.

Eugen Dimitriu

Eugen Dimitriu
Ferice de Cetatea care ştie să-şi slăvească iluştrii ei cetăţeni. Vorbim de Cetăţile care au ce slăvi. Asta, deoarece astfel de evenimente omagiale par să se întîmple din ce în ce mai rar. Ori din indolenţa autorităţilor, ori din indiferenţa semenilor. Oamenii de ştiinţă, artiştii sau scriitorii au nevoie de recunoaştere publică. Cînd îi înghite neantul, această recunoaştere devine inutilă şi dezamăgitor de tardivă. La urma urmei, însă, normalitatea socială tocmai în asta şi constă.