Unii cu programul, alţii cu banul

Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, le-a cerut şefilor de asociaţii de proprietari să mărească programul de lucru, fiindcă unii cetăţeni i s-au plîns că pentru a plăti facturile trebuie să se învoiască de la serviciu. Dacă şefii de asociaţii îl vor asculta pe domnul Doroftei, atunci acesta va vorbi la partid să se mărească salariile şi pensiile, pentru ca lumea să aibă cu ce achita facturile. Metoda facturării hidraulice

Un primar norocos

Primăria Rădăuţi a amendat cu 750 de milioane de lei firma „Pfeiffer”, care lucrează la reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal, şi societatea ACET, care răspunde de proiect. Primarul PDL, Aurel Olărean, a spus că măsura i se pare justă, dat fiind faptul că cele două companii nu s-au ţinut de promisiunile făcute. Norocul primarului e că Aurel Olărean este tovarăş cu el, pentru că altfel l-ar fi amendat în fiecare zi pentru promisiunile fără acoperire pe care le face. Reţelele gratuite şi compensate

Domnilor Jupâni,

Vă mărturisesc că rar mi-a fost dat să văd atîta înţelegere din partea presei faţă de problemele cu care se confruntă învăţămîntul românesc. E limpede că v-a plăcut şcoala şi că n-aţi trecut degeaba prin ea, pentru că e clar că şi dacă n-oţi fi fost dumneavoastră cei mai sîrguincioşi elevi, măcar aţi stat cu ochii larg deschişi, observînd că viaţa de profesor e una grea de tot, plină de riscuri şi desfăşurată într-un mediu de-a dreptul toxic.