Blues-ul e, uneori, de tristețe

Blues-ul e, uneori, de tristețe
Promiteam săptămîna trecută că voi acorda spațiul din acest număr unui eveniment care urma să se petreacă, și care chiar s-a petrecut online, fix la ora anunțată, în ziua în care ar fi trebuit să se desfășoare live. Ei bine, ceea ce a reușit Bobby Stroe este absolut remarcabil, adică să producă un Festival de Blues… fără cîntăreți, fără public, ba și (culmea culmilor!) fără bani! De altfel, Bobby, cu umorul său inconfundabil, mi-a comunicat că e prima ediție la care, financiar, n-a ieșit pe minus!

Un niște țărani

Nu, nu este vorba despre țăranii care pun în pămînt, cresc o vacă și doi porci și vin cu produsele la piață sau le vînd în fața porții, produse fără de care noi, românii, am fi fost morți de mult. Ori de foame, ori de la prea multele chimicale care colcăie în interiorul castraveților și al caserolelor care cocoșează rafturile marilor magazine.

Papagal la papagal trage

Uneori, în momentele cînd devin mai serios decît s-ar cuveni în vremurile astea de tot rîsul, mă gîndesc că tot ceea ce se petrece la Dinamo, atît în teren, cît și în preajma echipei (acționariat actual, eventual și viitor, galerie, echipă tehnică, stadion etc.) este atît de bizar și chiar neverosimil, încît nici o minte de om, oricît de imaginativ ar fi el, sau oricît de deraiat, parcă tot n-ar fi putut alcătui asemenea scenariu. Nu