Muzeul Bucovinei

Muzeul Bucovinei
Nu pot înţelege cum poate fi făcută o instituţie comandor, dar se vede treaba că e posibil după ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni, cu prilejul Zilei Culturii Române. În cadrul evenimentului a primit o distincţie şi Muzeul Bucovinei, condus de Emil Ursu. Site-ul Administraţiei Prezidenţiale informează că „în semn de apreciere pentru contribuția deosebită avută la cercetarea, conservarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural național, constituind un exemplu de excelență în muzeologie, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul « Meritul Cultural » în grad de Comandor, Categoria E  – « Patrimoniul cultural național », Muzeului Bucovinei”. După ştiinţa noastră, distincţia primită de domnul Ursu reprezintă cea mai importantă decoraţie acordată vreunei instituţii sucevene în perioada posdecembristă. Emil Ursu a ţinut să le mulţumească angajaţilor muzeului, dar şi Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află muzeul: „Este o încununare de 120 de ani de muzeografie la Suceava, cu un colectiv entuziast, cu un sprijin financiar apreciabil din partea Consiliului Județean și, evident, cu multă dăruire din partea colectivului muzeului. Consider că este o decorație binevenită”. Trebuie adăugat că este şi o decoraţie binemeritată, dat fiind faptul că instituţia muzeală are o activitate intensă şi diversificată, activitate care atrage din ce în ce mai mulţi vizitatori de diferite vîrste şi cu fel de fel de preocupări şi aşteptări. Felicitări directorului Emil Ursu şi colegilor săi, pentru că au reuşit să pună Suceava pe harta muzeelor importante din România.

Jupanu – anul XIX, nr. 03 (933) 21-27.01.2020

Jupanu - anul XIX, nr. 03 (933) 21-27.01.2020

Bogdan Codreanu

Bogdan Codreanu
Bogdan Codreanu. Primarul PMP al comunei Pojorîta, pentru că a dat primul semn că se pregăteşte să trădeze din nou, pentru a se reîntoarce în braţele lui Gheorghe Flutur, cel pe care l-a trădat în urmă cu patru ani.