Ozzy vă invită. Unde?

Acum vreo două săptămîni, mai pe la început, Ozzy Osbourne a postat pe site-ul său oficial, precum și pe mai multe rețele de socializare, următorul anunț: „Sînteți invitați – fiți alături de mine vinerea asta, 22.11 – la miezul nopții veți porni și voi DIRECT SPRE IAD” (STRAIGHT TO HELL, în original). De aici, speculații din toate direcțiile, cum că ar fi vorba de un nou single extras din albumul aflat în pregătire și intitulat „Ordinary Man”. De altfel, la începutul lunii, Ozzy mai scosese un single din acest album, intitulat la fel de morbid „Under the Graveyard” (Sub cimitir!). Astea reprezintă dovezi cît se poate de concrete că Ozzy este cît se poate de viu și că turneul de adio al grupului Black Sabbath, întrerupt, reluat și iar oprit pare mai degrabă o glumă, din moment ce băieții (de fapt, bunicii!) demonstrează că încă mai pot produce muzică. De altfel, încă de la lansarea turneului anunțaseră că de acum înainte se vor opri doar din bătut planeta, dar vor mai produce muzică în studiouri. Da-le-ar Domnul viață lungă!

Iată și ceea ce mi se pare a fi o nouă idee genială a britanicilor: marți, 12 noiembrie, la Londra, s-a inaugurat The Music Walk of Fame, varianta englezească. Dacă v-aș provoca la un pariu cu privire la primul nume imortalizat pe piatra de pavaj din Camden (în nord-vestul Londrei) sînt convins că v-ați fi gîndit ca mine, adică fie la Beatles, fie la Rolling Stones. Na, că am pierdut cu toții! Primii înscriși în London Music Hall of Fame sînt The Who! Cei doi membri în viață ai grupului, Roger Daltrey și Pete Townshend, se declară absolut încîntați, mai ales că sînt londonezi. Ei vor rămîne singurii admiși în anul inaugural, urmînd ca anul viitor să li se alăture alte 20 de nume. Și tot așa, timp de 20 de ani, în care se intenționează a se ajunge la un total în jurul a 400 de nume.

Fiţi sociabili!