Ovidiu Milici

Ovidiu MiliciOvidiu Milici a fost cunoscut ca un vajnic apărător al ideilor social-democrate şi, implicit, ca un marcant membru al PSD. Pentru o perioadă destul de lungă de timp, domnul Milici a fost chiar purtătorul de cuvînt al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD. La un moment dat, simţindu-se nebăgat în seamă atît cît ar fi trebuit pentru munca prestată în folosul partidului, Ovidiu Milici a părăsit PSD-ul. După o vreme în care a stat pe margine, domnul Milici s-a înscris în Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, fostul şef al Guvernului PDL-Băsescu, pe care domnul profesor îl criticase aspru. De la Forţa Civică, Ovidiu Milici a trecut la Mişcarea Populară, partid condus de chiar şeful regimului Băsescu, un regim al cărui adversar declarat fusese. Din MP Suceava, domnul Milici a plecat de răul preşedintelui formaţiunii politice, Corneliu Popovici, după cum a declarat. S-a potolit Ovidiu Milici? În nici un caz. Nici bine nu s-a uscat cerneala de pe demisia din MP, că Ovidiu Milici a pus cerneală la uscat pe o cerere de adeziune la ALDE. Domnul Milici a afirmat că îl cunoaşte de 20 de ani pe liderul judeţean al ALDE, deputatul Alexandru Băişanu, iar de-a lungul timpului între ei a existat o relaţie bună, echilibrată şi în sfera bunului simţ. Hm, bun simţ în politică. În fine. Ovidiu Milici a mai spus că, după ce-a chibzuit bine, a ales să se alăture unui proiect capabil să genereze performanţă. Deci, PSD, FC, MP, iar acum ALDE. Da, într-adevăr Ovidiu Milici merită titlul de traseist politic. Domnule Milici, fără politică aţi încercat? Haideţi, că nu are ce să vă facă rău.    

Fiţi sociabili!