Oţetul făcut din vin

Consemnez, aici, cele mai interesante „definiţii” ale căsniciei, precum şi alte ziceri în temă. Este – mărturisesc – un soi de „preludiu” la cartea mea „Dicţionar amoros”. Intrată, în fine, la tipar!

Din raţiuni de spaţiu, vom folosi în continuare, pentru „definiţie”, iniţiala „D”. Aşadar, D. melancolică. „Între cei doi se făcuse, deja, prea tîrziu…”. D. literară. „Pereche care e capabilă să filosofeze la infinit despre dragoste, dar care nu mai e în stare să (se) iubească”. D. infidelei. „Soţul este ceea ce rămîne dintr-un amant, după ce i se extrag anumiţi nervi.” (Helen Rowland). D. norocului. „Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea cînd îţi iese în cale, mîine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva”. (Napoleon). D. paradoxală. „Un bărbat nu este complet, dacă nu e însurat. Abia atunci e terminat”. (Robert Frost). D. consolării tardive. „O singură căsătorie îl poate face pe un bărbat fericit: cea a fiicei sale”. (Marcel Achard). D. războinică. „Spun unii că e mai bine să faci dragoste decît război, dar dacă aveţi chef de amîndouă, căsătoriţi-vă!”. (Jerry Seinfeld). D. înăcrită. „Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin”. (Lord Byron). D. radicală. „După ce Jean a ucis-o pe soţia lui, Marie, chiar de a doua zi ea a încetat să-l mai înşele”. (Alphonse Allais). D. repetiţiei. „Căsnicia înseamnă să te îndrăgosteşti de mai multe ori de aceeaşi persoană”. D. rustică. „Hai, cumătră, cum o fi/ Că cumătru n-a mai şti! Hai, nevastă, la prăşit/ Bărbate, m-am bolnăvit,/ Hai, nevastă, la băut/ Bogdaproste, mi-a trecut”. (Proverb rusesc)…

Evident! Apoi, volens-nolens, vine peste noi „frumoasa” vîrstă, salvatoarea vechime, miloasa şi călduţa rutină casnică. Dar şi şansa – nepreţuită – de a face comparaţii. Între ceea ce era înainte de căsătorie (abreviem aici cu majuscula „I”) şi ceea ce se întîmplă după un timp (al cărui durată depinde de norocul, ori răbdarea fiecăruia dintre parteneri). Notat aici cu „D”, de la „după”. Aşadar: I: de două ori pe noapte. D: de două ori pe lună (ori …pe an?). I: mă exciţi! D: mă sufoci! I: mă întreb, ce m-aş face fără el (ea)! D: ce-am să mă fac cu el (ea)!? I: emoţia de sîmbătă seara. D: meciul de duminică seara. I: uauu, sîntem un corp comun! I: ia stai în banca ta! I: o facem pe canapea!? D: of, iar am dormit pe canapea. I: nu te opri! D: nu începe! I: parcă am fi împreună, ca suflete pereche, din totdeauna. D: sîntem împreună, pentru totdeauna (cu sensul, unde vrei să fugi, să evadezi, bărbate?). I: erotism. D: neurologie. I: stai cuminte, ne vede mama! D: ai ajuns un slăbănog, bărbate. Vai de mama ta! I: toate florile astea nu pot egala frumuseţea ta! D: cînd fierbi odată, femeie, spanacul ăla!?

Din fericire – constată scriitorul ieşean şi prietenul meu Liviu Antonesei, cel care mi-a trimis o parte din definiţii – aceste ziceri sînt de pe vremea cînd umorul mai era o valoare. Astăzi, majoritatea vorbelor de duh de mai jos ar fi socotite „incorecte politic”.

Căsătoria. Un contract firesc, un loz în plic împărţit de Soartă în mod aleatoriu. După norocul fiecăruia. Dar mergem înainte, deoarece adevărata dragoste de început – devenită, cu anii, prietenie, înţelegere, sprijin mutual necondiţionat – trebuie să învingă toate opreliştile. Semnează un autor extrem de „corect politic”: Cezar Straton.

Fiţi sociabili!