Ordonanţa

Reporter: Vă abordez într-un mod emoţional nervos şi vă întreb dintr-o dată: este ministrul Justiţiei un ministru de nota 4? Este ministrul Justiţiei vinovat de faptul că ridicarea MCV devine un obiectiv tot mai îndepărtat pentru români? Este ministrul Justiţiei un simplu instrument în mîna celor deranjaţi de justiţia independentă?

Politician: Ai un pic de răbdare, că Ministrul Justiţiei încă nu a publicat documentul în cauză.

Reporter: Totuşi, insist să vă daţi cu părerea despre acest document pe care nu l-aţi văzut şi nici noi nu l-am văzut.

Politician: Despre ce document e vorba, dacă nu l-am văzut? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine acest document? Că m-am săturat de toate aceste minciuni şi documente pe care nu le-a văzut nimeni. Am înţeles că toţi mă acuză. În afară de mine mai sînt oameni în ţara asta? Totuşi sînt om şi îmi ajunge să răspund la aceste prostii. Mai bine vorbiţi cu haştag şi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte poimîine. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, abuzurile. Cu ce dracu să mă avantajeze acest document, că mi-au distrus viaţa ani de zile, că am fost fără probă la referendum acuzat şi în al doilea dosar?

Reporter: Dacă nu vă împuşcă pînă la urmă şi dacă vă trimit Tăriceanu şi haştagul acasă, nu v-ar avantaja legea adoptată recent în Parlament, care prevede pedepsele la domiciliu?

Politician: Acuma m-am enervat şi o să am o ieşire nervoasă dacă nu termini cu prostiile astea.

Reporter: Opriţi-vă pentru cîteva minute din ieşirea nervoasă, fiindcă am să revin imediat după o scurtă pauză de publicitate. Pînă atunci, luaţi un laxacutin sau un ibutop, să vă calmaţi. Şi vă recomand să citiţi înainte prospectul.

Politician: Tu unde te duci în această pauză de publicitate?

Reporter: Mă duc să stau călare pe surse. Că mai avem de prezentat un incendiu devastator, un accident mortal pe trecerea de pietoni şi un scandal sexual cu demnitari. Şi dacă am noroc, vine şi un mesaj cu subînţeles al preşedintelui Iohannis de la Suceava.

 

Politician: Mult succes. Pînă te întorci, eu citesc prospectele astea.

Reporter: Gata, am revenit din pauza de publicitate. Aţi luat ibutop sau aţi luat laxacutin sau le-aţi luat pe-amîndouă?

Politician: N-am luat nimic. În prospect scrie că trebuie să-l consult mai întîi pe Dragnea. Tu ce-ai aflat de la sursele tale?

Reporter: Am aflat că preşedintele Klaus Iohannis a fost la Suceava să depună coroane de flori. Şi am mai aflat că în Parlament a fost o discuţie care, prin limbajul non-verbal al domnului Liviu Dragnea, transmitea foarte multă agresivitate. Gesturi foarte ample, gesturi care trădează nervozitate. Că şi-au adresat cuvinte, dar nu le-am auzit. După şedinţa de Birou Permanent, domnul Dragnea a mers către domnul Ciolacu şi şi-a exprimat nemulţumirea prin ceea ce transmitea limbajul non-verbal. 

Politician: Şi cu ce dracu mă ajută pe mine aceste informaţii de pe sursele tale?

Reporter: Ca să ştiu dacă este ministrul Justiţiei un simplu instrument în mîna celor deranjaţi de justiţia independentă. Şi dacă aveţi în posesie acel document care l-am aşteptat mai bine de o săptămînă.

Politician: Documentul tocmai s-a publicat pe internet. N-ai decît să-l citeşti.

Reporter: L-am citit şi nu văd nici o ordonanţă de clasare în el. Şi mă uit la el ca mîţa în calendar.

Politician: Mai ia-ţi o pauză de publicitate şi stai călare pe surse. Pînă atunci, te anunţ că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus, de faţă cu Klaus Iohannis, că împreună cu primarul Ion Lungu au pregătit pentru frații ardeleni, primarului de Alba Iulia, Mircea Hava, și președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, un vas cu pămînt din Cetatea de Scaun a Sucevei, de aici de unde aproape 200 de ani Țara Moldovei a fost condusă. Iar domnu Flutur a vrut să precizeze: „În pămîntul oferit a fost sădit un puiet de fag din Țara Fagilor-Bucovina cu destinația Alba Iulia, să poposească acolo, să crească acolo ca simbol al unirii”.

Reporter: Dacă nu-mi spuneţi nimic despre dosarul lui Lazăr, măcar spuneţi-mi ceva despre dosarul lui Lazăr prezentat lui Iohannis.

Politician: Hai că-ţi dau: în dosarul de numire a domnului Augustin Lazăr în funcția de procuror-șef al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Ministerul Justiție, s-a identificat o ordonanță de clasare pentru un dosar deschis în anul 2013 pe numele primarului municipiului Sibiu de la acea dată, domnul Klaus Werner Iohannis.

Reporter: Şi unde-i ordonanţa de clasare?

Politician: N-ai înţeles? E un pic de pămînt stropit cu sînge, un pic de pămînt care a fost martor la toate luptele voastre, la toate frămîntările voastre, la toate întrebările voastre, la toate sursele voastre.

Reporter: Şi unde-i, pînă la urmă, ordonanţa de clasare, la dracu?

Politician: Despre ce ordonanţă e vorba, dacă nu am văzut-o? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine această ordonanţă? Că m-am săturat de toate aceste minciuni şi documente pe care nu le-a văzut nimeni. La dracu!

Fiţi sociabili!