Oportunitate pentru parlamentari

 

Promisiunile făcute de politicieni în campaniile electorale au, în general, nefericitul destin de a fi date uitării. Ce-i drept, contribuie mult şi scurta memorie colectivă. Aşa se face că, decenii la rînd, politicienii şi-au permis să momească electoratul cu drumuri asfaltate, dar mereu pline de gropi, cu canalizări care nu s-au mai făcut, cu reţele de gaz metan şi iluminat public. Tot felul de chestii legate de civilizaţie, care ar trebui să crească nivelul de trai al electorului. Adică exact ce vrea să audă omul, de aia funcţionează. Parcul Şipote este şi el subiect bun de campanie pentru că un parc adevărat, aşa cum ar putea el deveni, este realmente o nevoie a comunităţii. A fost exploatat şi în campania de la locale de anul trecut şi sucevenii chiar au aşteptări de concretizare. Tot anul trecut, am avut şi o campanie pentru parlamentare, unde am auzit alte promisiuni şi declaraţii de bune intenţii spre binele nostru, al tuturor. Recent, primarul Sucevei a anunţat că l-a rugat pe prefectul judeţului să invite parlamentarii la discuţii şi dezbateri pe marginea subiectului Şipote, pentru că e nevoie de un efort conjugat pentru rezolvarea acestei probleme. Ion Lungu a justificat că a apelat la prefect pentru ca demersul său să nu fie interpretat politic. Se subînţeleg argumentele primarului, dar, sincer, mă întreb de ce n-ar fi? De ce putem vorbi despre Parcul Şipote în campaniile electorale cînd candidaţii sînt politicieni 100% şi n-am putea discuta acum? De ce nu ne-am asuma politic rezolvarea problemelor comunităţii, ca să ştie cetăţenii cine ce face? Îmi amintesc de parcă s-a întîmplat ieri o declaraţie din campanie a deputatului de Suceava Ștefan Alexandru Băişanu, care susţinea sus şi tare că parlamentarii din judeţul nostru şi din Moldova, în general, trebuie să conlucreze indiferent de culoarea lor politică, avînd drept scop doar interesele regiunii. Cu certitudine, orice candidat a gîndit la fel, iar dacă i-am întreba, acelaşi lucru ni l-ar spune: că susţin interesul comunităţii. Iată, deci, că primarul de Suceava le oferă acum tuturor parlamentarilor oportunitatea de a arăta că sucevenii contează, că nu partidul dictează şi că dacă au bune intenţii pot rezolva această chestiune şi multe altele. Succes! 

Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.  

 

Fiţi sociabili!