Ochelarii de cal

  • Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a făcut apel la toţi parlamentarii de bună-credinţă, indiferent de partidul în care se află, dar care nu au uitat că reprezintă interesele cetăţenilor români în Parlament, să se alăture demersului PNL şi să voteze moţiunea de cenzură. Balan era convins că Victor Ponta nu îşi va da demisia şi că se va agăţa de orice tertip procedural pentru a rămîne la guvernare.

  • „Clasa politică este în război cu ea însăşi, timp în care România nu se mai vinde la kilogram dar, în schimb, se vinde la metru cub tot la acelaşi preţ de fier vechi. Din acest război sigur nu va cîştiga poporul român”, este de părere senatoarea PNL de Rădăuţi, Steliana Miron.

  • A doua ediţie a unui eveniment care doreşte să scoată la iveală tinere talente a avut loc de curînd la Bosanci. Manifestarea intitulată „Şi bosîncenii au talent” s-a derulat sub coordonarea profesorilor Valeriu Avrămia, Paula Andrieş şi Luisa Mierlă, şi s-a dovedit un succes.

  • Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu au derulat pentru al patrulea  an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”.

 

Scena 1

 

(Crîşmarul se manifestă neliniştit şi nervos de dimineaţă.)

Costică: Ce tot trînteşti şi bombăneşti ca dementu’?

Crîşmarul: Fiindcă aţi schimbat programul la televizor.

Costică: Ţi-am pus belvederea de pe Rarău.

Crîşmarul: De belvederea asta-s sătul. Vreau să văd altceva.

Costică: Ce să vezi?

Crîşmarul: Ştiri de la guvernare. Că am auzit eu ceva.

Costică: Ce-ai auzit şi unde-ai auzit?

Crîşmarul: Se vorbeşte prin sat că vrea să-l demită pe Ponta.

Costică: Şi nu te bucuri?

Crîşmarul: Mă bucur, da vreau să ştiu de la televizor, să fiu sigur.

Costică: Din ziar n-ai aflat?

Crîşmarul: N-am apucat să-l citesc.

Costică: Ţin eu minte. Vrei să-ţi spun ce ţin minte precis?

Crîşmarul: Spune, da tot la televizor vreau să aflu.

Costică: Îţi spun ce spune Balan.

Crîşmarul: Balan s-o întors la ciolan?

Costică: Nu s-o întors. Tot timpu o stat călare pe ciolan.

Crîşmarul: Şi-n situaţia asta ce spune?

Costică: Să-l demită pe Ponta cu şleahta lui.

Crîşmarul: Cine să-l demită?

Costică: Parlamentarii.

Crîşmarul: Eu de ăştia m-am săturat. Cum să-l demită, dacă-s ei între ei?

Costică: Balan zice să se uită direct în ochi la cetăţean.

Crîşmarul: Cine să se uite?

Costică: Parlamentaru. Cum ar veni să vină să se uite direct la tine în ochi.

Crîşmarul: Stuchi-l-ar mîţele! Să se uite la belvedere. La mine în ochi n-are ce căuta.

Costică: Ba are, ca să ştie ce are de făcut în Parlament.

Crîşmarul: Vede el asta la mine în ochi?

Costică: Balan zice că da.

Crîşmarul: Mai bine adu-o pe Steliana.

Costică: Berbantule! Îţi arde de hîrjoană la etatea matale?

Crîşmarul: Dacă tot se uită, mai bine se uită dînsa decît un bărbos.

Costică: Şi ce-ai vrea să citească la tine în ochi Steliana?

Crîşmarul: Nu contează. Ştii cum devine: ochi în ochi, gură-n gură şi ce mai urmează.

Costică: Ai nebunit, ghijgărăule! Lu Steliana de aşa ceva-i arde?

Crîşmarul: Da ce-are? Că bolnavă nu pare.

Costică: Dînsa are treabă cu România forestieră.

Crîşmarul: Cu pădurarii? Crîşmarii ce are?

Costică: Pădurarii vinde pădurile la fier vechi. Tu ce vinzi la fier vechi?

Crîşmarul: Hai că-i prea complicat. Ce are Ponta cu toate astea?

Costică: Vrea să-l demită, să-l cerceteze, să-l termine de tot.

Crîşmarul: De acord şi cu asta, da eu nu te cred pe cuvînt.

Costică: Ce nu mă crezi?

Crîşmarul: Cu bazaconiile astea cu ochii. Iohannis ce zice?

Costică: Iohannis s-o enervat pe parlamentari.

Crîşmarul: Şi are dreptate. În locul lui mi-aş pune ochelari.

Costică: De soare, de vedere sau de sudură?

Crîşmarul: În locul lui mi-aş pune ochelari de cal.

 

Scena 2

 

(Ionică îi surprinde pe cei doi cu ochelarii de cal la ochi.)

Ionică: Ce-aveţi pe ochi, huhurezilor?

Costică: Ne-am pus ochelari de cal de mare, să vedem mai bine realitatea politică.

Ionică: Şi crîşmaru de ce se uşcheşte?

Costică: Se duce şi el unde vede cu ochii de cal.

Ionică: Lasă-l să plece, că cu tine am treabă.

Costică: Iarăşi vrei să-mi arăţi un punct de belvedere?

Ionică: Vreau să-ţi propun o afacere-două.

Costică: Spune-o pe prima, să nu mă-ncurc.

Ionică: Prima-i cu sistemul de sănătate.

Costică: Vrei să mă propui doctor la dispensar?

Ionică: Doctorii nu mai sînt la modă. O plecat toţi în Germania.

Costică: Şi-n locul lor cine vine?

Ionică: Vine Chef Cezar, un fel de ministru pe sănătate.

Costică: Şi el cu cine lucrează?

Ionică: Lucrează cu mai mulţi Chefi pe care-i califică la locul de muncă.

Costică: Vrei să spui că nu-ţi trebuie facultate de medicină?

Ionică: Dacă vrei să rămîi doctor în ţară, nu-ţi trebuie.

Costică: Da ce-ţi trebuie?

Ionică: Calificare de chef la locul de muncă.

Costică: La cîte chefuri am făcut eu, cred că-s super calificat.

Ionică: Calificat eşti, da nu eşti specializat. Ai auzit de unde vine sănătatea în general?

Costică: De la Dumnezeu, de la spitale şi de la ciocnit.

Ionică: Cum adica de la ciocnit?

Costică: Cînd ciocneşti nu spui mulţi ani, sănătate?

Ionică: Ba spun.

Costică: De-acolo vine sănătatea. De asta m-am gîndit să fii tu mare Chef.

Ionică: Adica ciocnesc cu clienţii şi ei se face sănătoşi?

Costică: Te-ai prins, bă deşteptule. Şi pe chestia asta te califici ca Chef Costică.

Ionică: Şi nu-l concurez pe Chef Cezar?

Costică: Chef Cezar are altă metodă. La el sănătatea începe în farfurie.

Ionică: M-am prins. La mine sănătatea începe-n pahar.

Costică: Eşti un chef deştept. Aşa te vreau, bă Costică.

Ionică: Crîşmaru n-o să se supere?

Costică: De ce să se supere?

Ionică: Că nu l-ai făcut pe el Chef.

Costică: Pentru el am altă afacere.

Ionică: Vrei să-l faci prim ministru în locul lui Ponta?

Costică: Nici chiar aşa. Vrei să înceapă urmăriri penale pe-aicea?

Ionică: Nu vreau, puşchea pe limba ta!

Costică: Atunci ce vrei să-l faci pe crîşmar?

Ionică: Vreau să-l fac talent de televizor.

Costică: Vrei să-l pui să servească la punctu de belvedere de pe Rarău?

Ionică: Vreau să-l fac cel mai talentat om din sat.

Costică: Şi cum ai să faci asta?

Ionică: Organizăm la crîşmă un concurs intitulat „Şi crîşmarii au talent”.

Costică: Sub coordonarea cui îl organizezi?

Ionică: Sub conducerea DNA.

Costică: Ai nebunit? DNA ne trebuie nouă pe cap?

Ionică: Ne trebuie, nu ne trebuie, fără DNA nu se poate trăi.

Costică: Vrei să spui că DNA se pricepe şi la talente?

Ionică: Dacă se pricepe la lovituri de stat, tu ce crezi?

 

Epilog

(Crîşmarul îşi scoate ochelarii de cal şi îi şterge cu un prosop de bucătărie.)

Crîşmarul: Ştii ce-am observat de cînd port ochelarii de cal?

Ionică: Ai observat luminiţa de la capătu vieţii.

Crîşmarul: Nu-i aşa, bă. Am observat că nu s-o pus TVA pe România.

Ionică: De unde şi pînă unde-ţi veni treaba asta?

Crîşmarul: Am studiat ce-o zis Steliana Miron.

Ionică: Ce-o zis Steliana Miron?

Crîşmarul: Că România se vinde la metru cub.

Ionică: Cine-o vinde?

Crîşmarul: Ăştia, bă. Cum cine-o vinde?

Ionică: Şi ce treabă ai tu cu ăştia?

Crîşmarul: N-am treabă cu ăştia. Eu am treabă cu reducerea TVA.

Ionică: Atunci vezi-ţi de treabă.

Crîşmarul: Mi-aş vedea, da nu ştiu ce TVA are România, dacă o intrat la reducere sau n-o intrat.

Ionică: Ţie ce-ţi pasă?

Crîşmarul: Aş cumpăra şi eu o vreo zece metri cubi.

Ionică: La ce-ţi trebuie?

Crîşmarul: Să fie, să nu trebuiască.

 

Fiţi sociabili!