Oarecum ca-n Italia… din ’60!

Săptămîna trecută, în zile diferite, dar în aceeaşi etapă, echipele noastre din vîrful clasamentului, CFR Cluj şi Steaua (FCSB să-i spuneţi dv., dacă vă plictisiţi pe-acasă, şi panarama aia de jurist botoşănean al Armeţii!) au dat două probe de pragmatism fotbalistic aşa cum nu am mai văzut decît în Italia. Italia anilor ’60, ca să fiu mai exact. A fost mai întîi Steaua, în deplasare tocmai hăt la Voluntari. Unde echipa finului Pandele (parcă ne aflăm în scenariul de la Las Fierbinţi, nu?) l-a ţinut într-un şah memorabil pe naşul Gheorghe Becali, ai cărui magnifici evaluaţi la milioane multe de parai au smuls un 0 – 0 de mare angajament, care aduce Stelei un punct enorm în ceea ce se numeşte „clasamentul adevărului”, că-i adus, cum ziceam, din deplasare. În plus, îi menţine neştirbite şansele la titlu, pe care chiar dacă o fi să nu-l cîştige în iarbă, mai rămîne varianta TAS. Nasol e doar că punctul ăsta se face doar jumate dacă rămîne sistemul cu play-off. Dincolo de munţi, în inima Ardealului, fostul viitor antrenor al Naţionalei, domnul Bursucu’, o dăduse deja pe jubilat, văzînd cum diferenţa dintre el şi Steaua se face de 6 puncte, 3 cu play-off, dar cît de importante!, condiţia fiind una minimală: să i-o tragă Botoşaniului, lucru cum nu se poate mai normal, din moment ce ăia au rămas de o vreme fără singurul care o dădea în aţe, Golofca. Pe jumătate aşa a şi fost: Botoşaniul n-a găsit aţele. Partea proastă e că nici Clujul, astfel încît a putut contabiliza tot un 0-0, care îi menţine neştirbite alea şi alea şi etc. Ce mai, italieni şi ăia, şi ăilalţi. Numai că în versiunea de panaramă, cînd din şapte meciuri, şase se încheiau cu 0 – 0. Acum, în timp ce ăştia făceau circul ăsta, la Milano se juca un Inter – Milan 3-2. Decalajul de 50 de ani se menţine în toate, aşa-i?

Fiţi sociabili!