O să fie bine!

Zilele trecute am ținut un discurs la Radio Top ’91 în care îi certam, la propriu, pe cei care au generat mulțimea sufocantă de incendii de vegetație uscată din ultima perioadă. Ideea principală desprinsă din acel discurs era lipsa cruntă de responsabilitate a unor semeni de-ai noștri.

Extrapolînd, am putea muta analiza și pe fondul pandemiei care ne încearcă și probabil ne va ține în corzi încă ceva vreme. Însă, în acest caz, pe lîngă responsabilitate, descoperim cu tristețe mari lacune și în ceea ce privește empatia. […]

Știu că nota acestui mesaj trebuie să fie una optimistă. Scriu rar, dar atunci cînd se întâmplă o fac din inimă, fără vorbe aruncate, doar pentru a susține sloganuri de genul „Totul va fi bine!”. Iar ca să pot transmite acest lucru trebuie să cobor în of-ul inimii mele, pentru a putea, mai apoi, să-mi ridic, cu nădejde, ochii către Cer…

Ce trebuie să facem ca totul să fie bine?

Să-i privim pe colegii mei care stau lîngă bătrînul îndurerat, cu restul de casă fumegînd în spate, și care n-au cum să-l mai certe că nu și-a curățat la timp coșul de fum… Deseori se întorc și-i reconstruiesc căsuța, înseninând viața bunicului.

Să-i privim atunci cînd ies cu copii în brațe din foc, cînd resuscitează pînă la epuizare, încercînd să-i smulgă morții trofeul, chiar și cînd e vorba de un pisoi necăjit…

Să-i privim inclusiv în aceste momente cînd sînt printre primii expuși cum sînt gata să facă sacrificiul suprem pentru semeni. Chiar dacă acasă, la majoritatea dintre noi, este cineva care ne așteaptă și ne întîmpină fericit: Tatiiiii!

E școala empatiei definită și ca dragoste față de semeni, la care ar fi bine să ne conectăm cu toții, pentru ca totul să fie bine… Și va fi!

Mă uitam cu puțin timp în urmă la un videoclip împreună cu puștoaica mea cea mică, Sofia (nume care, apropo, înseamnă înțelepciune în limba greacă). După un timp am văzut lacrimi în ochișorii ei… Chiar dacă nu înțelegea versurile, linia melodică și imaginile au scos la suprafață sensibilitatea ei. E, de fapt, acea hipersensibilitate pe care o aveam cu toții încă din naștere. Dar pe care am pierdut-o undeva pe drum, odată cu inocența…

Gîndul meu final e că și noi, adulții, nu trebuie decît să ne oprim un moment pe loc și să reconsiderăm atitudinea noastră. Să ne facem utili, să trăim pentru cel de lîngă noi și să ne întoarcem la adevăratele valori lăsate de Dumnezeu pe pămînt. Pînă la urmă, nimeni n-a murit din exces de responsabilitate sau din supradoză de empatie. E simplu! Și nu costă nimic!

Am încredere că, mai devreme sau mai tîrziu, ne vom face bine! Și, în concluzie… O SĂ FIE BINE!

Slt. Alin Găleată

Purtător de cuvînt ISU Suceava

Fiţi sociabili!