O propunere pentru Spitalul Judeţean

S-a stins de mult scandalul infecţiilor intraspitaliceşti în care, la un moment dat, a fost implicat şi Spitalul Judeţean Suceava. Dar asta nu înseamnă că infecţiile au dispărut ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

Peste tot în lume sînt infecţii nosocomiale, în proporţii mai mari sau mai mici, şi există diferite metode pentru a diminua numărul acestora, iar pentru asta există diferite modele. Modelul german, de exemplu, înseamnă că după o perioadă de timp, spitalele pline de microbi sînt dărîmate şi sînt construite altele în loc. Modelul german nu este, însă, pentru noi.

Pentru Suceava, în particular, şi pentru România, în general, ar merge modelul costarican. O echipă de la „Gazeta Sporturilor” a mers pe urmele Elenei Udrea pînă la spitalul din Costa Rica unde aceasta este luată în evidenţă la Secţia Maternitate. Este vorba despre un spital privat, care în ţara unde s-a refugiat doamna Udrea nu este foarte diferit de un spital de stat la capitolul condiţii de tratament şi de cazare. Adică, se află la un nivel destul de ridicat şi unul, şi celălalt. Salariile de la privatul costarican sînt cam 4.000 de dolari şi nu se primesc şpăgi sub nici o formă. La Spitalul Judeţean Suceava sînt şi salarii de 4.000 de euro, iar uneori se iau şpăgi.

Dar nu despre asta doream să vorbesc, ci despre infecţiile intraspitaliceşti. Conform directorul Spitalului „Cima”, doctorul Alejandro Ayon, procentul de infecţii variază între 0,3% şi 1,1%, un procent remarcabil, în timp ce la spitalele publice se ajunge pînă la 8%. Doctorul Ayon a explicat pentru GSP cum se ţin sub control infecţiile: „Spălatul pe mîini este esenţial şi de aceea avem observatori secreţi care urmăresc dacă angajaţii respectă această regulă elementară. Aceşti observatori sînt aleşi dintre asistentele noastre medicale. Nu luăm măsuri împotriva celor care nu respectă regula, doar discutăm cu ei”.

Şi încă ceva foarte important şi foarte simplu de făcut: de la intrarea în spital există peste tot sticle cu spumă antiseptică şi toată lumea, inclusiv vizitatorii, este obligată să-şi cureţe mîinile. La cum sînt unii dintre vizitatorii noştri, scuzată-mi fie sinceritatea, unii ar trebui băgaţi mai întîi la duş şi după aia lăsaţi să intre în spital. Dar dacă nu se face asta, măcar mîinile trebuie să şi le cureţe cu dezinfectant.

Nu este scump şi nu este nici greu ca Spitalul Judeţean Suceava, dar şi celelalte spitale din judeţ, să introducă modelul costarican în ceea ce priveşte combaterea infecţiilor nosocomiale.   

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

 

 

Fiţi sociabili!