O poveste cu Monarhul BB King

BB KingPe 1 septembrie, la Wallis Anneberg Center din Beverly Hills, California, are loc un concert, de fapt mult mai mult decît un simplu concert, în amintirea celui care a fost numit de revista The Blues Magazine „Monarhul blues-ului”, desigur BB King. Pentru cei care nu cunosc provenienţa abrevierii BB din numele său, aceasta înseamnă „blues boy”, dar absolut senzaţională este povestea din spatele autoporeclei, depănată de însuşi Monarhul în 2012, şi pe care încerc să v-o rezum. Aşadar, în Mississippi-ul natal, unde părinţii săi erau chiar culegători de bumbac angajaţi cu ziua, în 1925, anul naşterii sale, rasismul era la apogeu. Ca atare, nimeni nu-l striga, atunci şi mulţi ani după, pe micuţul Riley (acesta fiindu-i numele real) altfel decît „boy”, adică „băiete”: „Am crescut neştiind că am şi alt nume decît „băiete”. Vino aici, băiete. Aşa te cheamă pe tine”. Mai mult, în adolescenţă a asistat de pe trotuar, în Lexington, Mississippi, la o scenă în care un alt „băiete” a fost mai întîi castrat, iar apoi legat cu frînghii de o maşină şi tîrîit în susul şi în josul străzii pînă şi-a dat duhul. În prelungirea horror-ului, zice Blues Boy King că „era perioada în care dacă îmi apărea în faţă, pe trotuar, un alb pe care nu-l cunoşteam, coboram în stradă, adesea printre maşini, spre a-l lăsa să treacă”. E de înţeles că astfel s-a născut blues-ul, tatăl Muzicii. Iar după ce l-a cîntat preţ de vreo 75 de ani, Monarhul a mai dat o declaraţie uluitoare, în 2012: „Rasismul încă e la putere în Sud. De altfel, atît eu cît şi mulţi prieteni de-ai mei, am rămas mai surprinşi decît majoritatea albilor cînd am aflat că avem un preşedinte negru!”. ….Cu care a şi cîntat de cîteva ori, la evenimente. Pe 1 septembrie, printre cei care-l vor omagia pe Monarh din iniţiativa Fundaţiei Grammy se numără Slash, Joe Bonamassa, Susan Tedeschi, Jimmie Vaughan şi încă mulţi, foarte mulţi alţii.

 

 

Fiţi sociabili!