O plecare de neratat

În adolescenţă, fervent cititor – cum altfel! – de literatură de aventuri şi spionaj (asezonat, scenariul respectiv, musai cu cocteiluri exotice, cu plaje așijderea şi cu prezenţe feminine diafane, misterioase, dar consensuale), îmi doream, în secret, să pun ochii pe un soi de ghid, de manual întru „uzul primar” al  unui agent secret debutant. Abia acum  realizez că, uite, inclusiv prin comportamentul multivalent al „femeilor fatale” din anturajul lui „007” se manifesta dualitatea mereu misteriosului suflet al urmaşelor Evei.

Vă mărturisesc că, timid fiind la bază, eu nu m-am închipuit niciodată în postura unui teribil James Bond paraşutat în teritoriul inamic! Unul care, după ce execută cu automatul pliant din dotare (mascat într-un pix) două divizii de soldaţi inamici chinezi, coreeni ori ruşi, după gust, scenariu de film şi preferinţe geo-politice se instalează, discret, într-o vilă din centrul capitalei ţării respective, îşi aprinde tacticos o havană, îşi toarnă un „whisky on rocks” – eventual după reţeta Băsescu (why not, şi el fiind o ţîră de „agent”) – şi o aşteaptă destins, şarmant (desigur, duşat şi şpreiat) pe „dama de legătură”.

Ei bine, dragi jupâni, aflaţi că eu am găsit, în fine, un soi de „cod etern” pentru uzul tuturor şefilor de servicii secrete de oricînd şi de oriunde. Textul e inclus într-o carte remarcabilă a lui Florin Banu. Ea se intitulează „De la SSI la SIE – O istorie a spionajului românesc”- Ed. „Corint” 2016. Şi este – părerea mea! – cea mai obiectivă, corectă, onestă radiografie a evoluţiei contraspionajului băştinaş după venirea comuniştilor la putere. O primă concluzie personală: deşi „la vîrf” contraspionajul a fost, majoritar, condus timp de peste jumătate de secol de „oameni de partid”, de lideri proletari, necalificaţi, semi-analfabeţi şi neiniţiaţi în subtilităţile acestei grele şi complexe îndeletniciri (de spion), românii au fost decenii la rînd campioni internaţionali recunoscuţi pe „frontul din umbră”! Să fie vorba de mult hulitul azi cuvînt numit „patriotism”? Nu ştiu, şi de asta nici nu insist. Am fost profi la spionaj deoarece am folosit „în afară” oameni culţi, poligloţi, bine pregătiţi.

Voi cita, mai bine, din „manualul pentru şefii de servicii secrete”. Un ghid elaborat relativ recent, istoric vorbind, de către contele Alexandre de Marenches, fost şef al Serviciului de Documentare Externă şi Contraspionaj (Service de documentation exterieure et de contre-espionnage) între 1970 şi 1981! Iar surpriza mea, la care vreau să vă fac părtaşi, dar mai ales beneficiari, este următoarea: acest ghid de „bune practici” este util pentru orice manager azi (fie el şef de familie, de firmă minoră, de instituţie de stat, de minister, etc.). Ba chiar poate fi salvator şi pentru orice om ce lucrează într-o echipă. Poate fi util – că e deştept, sclipitor, textul! – în raporturile noastre zilnice cu colegii şi cu şefii. În fond, nici nu ar fi de mirare: într-o lume în care informaţia e totul, sfaturile unui consacrat „deţinător şi culegător de informaţii” precum contele de Marenches, nu pot fi decît benefice oricărui cititor.

Iată-le: 1. Încercaţi să fiţi mereu într-o bună formă fizică şi mentală. 2. Să aveţi nervi de oţel sau, şi mai bine, să vă prefaceţi că nu aveţi deloc „nervi”! 3. Să fiţi – pe cît posibil – independenţi. În toate sensurile acestui cuvînt! 4. Să nu vă uitaţi şi neglijaţi vechii prieteni ori colegi, pentru că doar ei vă pot ţine la curent cu ceea ce se întîmplă „în afară”, în cotidian, în viaţa aşa-zis „normală”. 5. Fiţi discreţi, nu vă arătaţi prea des şi ostentativ în lume şi evitaţi – chiar dacă „vă dă mîna” şi vă îmbie soţia, ori amanta – să duceţi o viaţă „mondenă”, prin restaurante chic! 6. Înainte de a accesa un asemenea post unic, privilegiat, cereţi ferm, dar elegant, să aveţi acces permanent la factorul suprem de decizie, dar să nu abuzaţi de acest drept. 7. Să nu vă temeţi niciodată că nu veţi fi pe placul cuiva. 8. Să fiţi politicos şi apropiat de personalul mărunt, subaltern. 9. Rezervaţi-vă timp suficient pentru linişte şi meditaţie în faţa hărţii ţării sau a lumii. 10. Fiţi cartezian, dar nu neglijaţi puterea iraţionalului. 11. Intraţi mereu în pielea şi raţionamentul celor pe care trebuie să-i înţelegeţi. 12. Nu vă luaţi niciodată în serios. Curajul, completat cu simţul umorului, sînt două virtuţi cardinale. 13. Asta e chiar  cu valoare de axiomă, rarisimă: Cea mai mare dificultate cu care se confruntă orice şef de serviciu secret – şi orice subaltern, aş zice eu, păstrînd proporţiile! –  este că niciodată el nu trebuie să încerce să placă şefilor! Trebuie să ştii să contrazici puterea politică, chiar la nivel de şef de stat! Dacă atunci cînd trebuie să-i aduci la cunoştinţă, între patru ochi, un eveniment pe care el – şeful suprem – nu doreşte să-l audă, darămite să-l accepte, dacă atunci cînd trebuie să-i spui, cu respectul cuvenit, că nu eşti de aceeaşi părere cu el şi că se înşeală, ei bine, dacă în acel moment crucial tu te gîndeşti la avansare, la onoruri şi dacă, fie şi pentru o fracţiune de secundă îl menajezi, ei bine, în acea secundă chiar tu începi să trădezi! Pe tine, misiunea ta, ţara ta! 14. Ultimul sfat al şefului spionilor francezi (dar şi cel mai greu de înţeles şi aplicat de către toţi cei cocoţaţi la noi, aici, prin diverse funcţii de decizie): În sfîrşit, nu rataţi plecarea din funcţie… la timp!

 

 

 

Fiţi sociabili!