O pipăială în grup

România e o ţară construită după chipul şi asemănarea făptaşilor ei şi nicidecum după ciobanul Ghiţă de la Vodafone, ăla care meditează sprijinit nu în mioritica botă, ci în oferta cu 3.000 de minute şi care le trimite oilor sale sms-uri orientative, adică încotro trebuie să pască şi cînd trebuie să behăie a pagubă. Vă spun răspicat, noua baladă e cea a ciobanului Ghiţă de la Vodafone şi a altor Gigei ca el şi nicidecum balada ciobănaşului care socializează cu mioriţa năzdrăvană şi care, conform cugetărilor fataliste, acceptă să fie victima unui omor cu premeditare doar pentru a accede la cosmicitate sufletească („Şi la nunta mea/ va cădea o stea”, bla-bla-bla). E jalnic dacă numai o fărădelege ne poate universaliza. Oricum, în vremurile globalismului mercantil în care trăim, a ne accepta în mod fatalist condiţia de victime denotă ori naivitate, ori, mai grav, un retard al dorinţei de supravieţuire. Ne tot batem în piept cu cărămida continuităţii poporului român. Da, asta nu-i o simplă teză, ci o realitate pe care istoria şi-a asumat-o. Chestia e că în timp ce eul românesc, adică fiindul şi nefiindul nostru, este perpetuu, istoria evoluţiei noastre este fatalmente discontinuă şi, uneori, poartă chiar ştampile aleatorii. Luaţi marile momente ale istoriei naţionale. Toate, dar absolut toate nu reprezintă decît nişte uriaşe treziri din somn. Istoria noastră e o existenţă între clitoris şi metafizică întreruptă doar de bunul Dumnezeu care, scuturînd România adormită cu capul pe tejghea, strigă la ea: „Scoală, fă, că a mai trecut un secol!”. Continuitatea noastră ca fiinţă şi nonfiinţă este în mod paradoxal dublată de o istorie discontinuă. Românii nu au schimbat niciodată o orînduire socială. Revoluţia paşoptistă am primit-o prin poştă de la Paris. Capitalismul nostru a fost mai mult evreiesc, nemţesc, grecesc, armenesc şi pe ici pe colo franţuzesc. Românii au contribuit doar cu Ţara şi cu umilinţa de a fi robi pe propria moşie. Nici socialismul n-a fost producţie autohtonă. Şi ăsta a venit de la Moscova, pe filieră iudaică. Nu prin poştă sau adus de puştimea masonică trimisă de „babaci” să studieze prin capitale străine, ci, mai simplu, adus de tancurile Armatei Roşii, în faţa cărora orice ideal naţional, orice suveranitate şi independenţă şi orice statut democratic real nu-s decît nişte gîndaci striviţi de cizma mujicească discreţionară. Nici infatuatul Imperiu Roman, nici hoardele migratoare, nici otomanii, austro-ungarii şi nici măcar Imperiul Rus (ţarist sau bolşevic) n-au reuşit să stîlcească latinitatea din noi. Toate astea însă ne-au mutilat istoria. Noi, cu mîna şi voinţa noastră, n-am schimbat niciodată nimic. Pînă şi decembrie 1989 a fost o făcătură de import la care noi am participat din nou cu Ţara şi cu morţii ei. Suntem, iarăşi, după multe decenii, în lumea liberă. Liberă? Păi, ia să studiem puţin. 74% dintre români consideră că vocea lor nu contează în UE. E şi normal atîta vreme cît interesele ţării sînt declamate la Bruxelles în limba intereselor maghiare, a intereselor liberale, social-democrate, ruseşti sau chiar în limba unor entităţi demente, bombastice ori agramate. Ca aproape totdeauna, în istoria noastră au hotărît alţii. Măcar azi nu mai auzim cotele apelor Dunării în ruseşte şi nici politica de pe Dîmboviţa nu mai sună precum edictele staliniste de pe vremuri. Din păcate, însă, unii îşi mai fac bezele cu oligarhii kaghebişti de la Moscova. Azi avem patroni noi. Bruxelles, Strasbourg, NATO, FMI şi alţii ca ăştia, care, în imensa lor bunăvoinţă, ne trimit sfaturi pe care, pentru a le înţelege, trebuie de cele mai multe ori să le citim de la dreapta la stînga. Pentru noi nu-i nici o problemă, aşa scriau şi dacii. Faptul că pe români nu-i mai interesează ţara lor o demonstrează şi opisul curiozităţii mioritice. Adicătelea, sîntem anunţaţi că pe Google „românii sînt interesaţi de curele de slăbire, de meditaţie şi de sudură”. Pe români îi interesează aşadar mai mult sudura decît faptul că Jobbik, un partid ultranaţionalist din Ungaria, şi-a deschis filială la Cluj. Ce caută această oficină revanşardă maghiară drept în inima Transilvaniei nu pare a fi o întrebare care să neliniştească autorităţile aţipite de la Bucureşti. În plus, aceleaşi autorităţi inconştiente se uită ca curca-n lemne cum unele forţe antiromâneşti strîng semnături pentru înfiinţarea unui guvern regional la Cluj, motivînd gestul prin aceea că „banii din taxe şi impozite ai transilvănenilor să nu mai ajungă în alte regiuni”. Ăştia împart ţara şi guvernanţii de pe Dîmboviţa freacă ridichea. Ba, mai mult, nişte golani care ar trebui spînzuraţi de boaşe au strecurat în Parlament o lege care facilitează (în detrimentul românilor) cumpărarea de terenuri din ţara noastră de către cetăţenii europeni. Care-s cei mai îndrăgostiţi cetăţeni europeni de pămîntul românesc? Păi, întrebaţi-l pe Laszlo Tokes, că vă nechează el în melodioasa lui limbă, aia „dulce ca un fagure de miere”. În momentul de faţă România e condusă de doi repetenţi (Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea) şi de un plagiator dovedit care încearcă să dărîme statul de drept. În proximitatea lor stă şi delatorul, un varan al fostei securităţi, un cotoi gras şi disperat din cauza nenumăratelor angoase penale pe care le are. Ştiţi la cine mă refer. În România postdecembristă maghiarii au fost mai tot timpul la masa luării deciziilor. Şi-au tras spuza pe turta lor ori de cîte ori au vrut, iar noi i-am tolerat ca proştii. Laszlo Tokes, popa cu epoleţi arhicunoscut românilor, după ce ne-a bălăcărit în Parlamentul European mai are acum tupeul de a-şi revendica „Steaua României”, distincţie dată aiurea de Preşedinţia de la Bucureşti unui antiromân notoriu. Dar nu numai „prietenii” ne muşcă de fund. Avem talentul de a ne-o trage şi singuri cu tesla în cofrag. La ce raport MCV formidabil poţi să te aştepţi dacă tîrtanii ajunşi cu pluta în Parlamentul României îşi votează super imunităţi aberante? După ce nişte troglodiţi şi nişte neica nimeni au votat ca turma o serie de amendamente la Codul Penal, hopa, s-au iritat nespus democraţiile vestice (Olanda, Germania), dar şi Comisia Europeană. Nu mai spun de SUA, care au şi trimis un înalt emisar la Bucureşti ca să vadă de ce nu urmăm tratamentul prescris de parteneriatul strategic, adică de psihiatrii Washingtonului. La extemporalele astea Ponta şi gaşca lui de habarnişti s-au dat loviţi. Că, cică, dragă Doamne, au probleme mult mai importante de rezolvat, cum ar fi, de pildă, corupţia care a cuprins-o pe tanti învăţătoare de la o şcoală bucureşteană, corupţie care s-a răspîndit în toată ţara şi i-a cuprins ca o molimă chiar şi pe politicienii imaculaţi. Politicieni care, dacă tot n-au reuşit să devină superimuni, ce şi-au zis? Ia să coabităm noi cu colegii noştri din penitenciare. Aşa că băi bulibaşi politici Medelin Voicu şi Nicu Păun, mînca-v-aş pălăriile de talentaţii lu’ tata ce sînteţi, au prepus un proiect de lege prin care 16.000 de ciorditori, tîlhari, escroci, curve şi alte bunăciuni dintr-astea morale să fie păsuiţi de pedeapsă, ba chiar amnistiaţi ori graţiaţi. Asta miroase a pregăteală de europarlamentare. Că-mi place sau nu-mi place, e clar că „avem o ţară debilă şi o paralizie a Guvernului şi a majorităţii”. Asta a zis-o o ilustră floricică politică. Am sperat zeci de ani că UE e izbăvirea noastră, că e căminul călduţ în care noi, românii, vom descoperi libertatea şi democraţia. Şi cînd colo, oriunde te întorci afli că românii sînt cei mai obezi, cei mai tebecişti, cei mai murdari, cei mai proşti sau cu cea mai mare mortalitate infantilă. Am intrat în zodia discriminării şi rasismului făţiş. O întreagă naţie a visat la această comunitate europeană. Păcat, însă, că Kenneth Tynan nu ne-a avertizat la timp că această ilustră comunitate europeană nu-i nici pe departe „o mare poveste de dragoste”, ci seamănă mai degrabă cu nişte „perechi de bătrîiori cărora le scîrţîie căsniciile şi care se întîlnesc într-un hotel din Bruxelles pentru o pipăială în grup”. O pipăială la care noi, neavînd cu ce altceva, participăm, ca de obicei, cu nişte proxeneţi şi cu propria ţară scoasă la produs.

 

 

Fiţi sociabili!