O firmă tonică

Poetul Emil Brumaru, inconfundabilul maestru al trecătoarelor iubiri, al tamaretelor şi (sic!) „bocetelor de adult”, a postat, deunăzi, pe „peretele” său, o stare, constatare interesantă: „Lîngă intrarea în gangul ce dă spre curtea interioară unde e blocul în care locuiesc, pe dreapta (cum intru), e un magazin care mereu îmi dă curaj, magazinul EXIST! Nu prea știu ce se vinde-n el, dar nici nu mă interesează atît timp cît încă EXIST!!”. Adevărat! O firmă tonică, ce-ţi susţine pofta de viaţă.

M-am întrebat –  prin contrast – ce efect ar putea avea asupra unui poet, unui artist în general, obligaţia de a trece zilnic prin faţa nu unuia, ci mai multor firme de pompe funebre. Care s-au înmulţit în ultima vreme chiar în oraşele mici. Dovadă fără tăgadă că au de lucru, indiciu că mai mulţi oameni mor decît se nasc. Desigur, fiecare ar reacţiona conform propriului temperament la vederea coroanelor mortuare expuse ostentativ în vitrine ori chiar pe trotuarul din faţa firmei cernite.

Pentru unii, acest cotidian „memento mori” ar fi un îndemn pentru o mai bună chivernisire a iute trecătoarelor clipe, ore, zile. Pe alţii, probabil, vecinătatea afacerii cu moartea i-ar deprima. În orice caz, Hobbit-ul ieşean – cu stagiu de juneţe la Dolhasca, perioadă despre care îmi mărturisea, nostalgic, că a fost minunată – nu poate fi asociat unor gînduri negre ca hainele de doliu. Erosul este o modalitate superbă de a învinge uitarea, singurătatea, moartea. Iar cel ce a scris, între multe alte rînduri memorabile, „Ce puternică erai/ Iubito în vechiul Rai” şi-a asigurat, prin opera sa, nemurirea, posteritatea. Îi sînt aici recunoscător că prin însemnarea bucuriei de a exista, mi-a sugerat acest joc second, invocarea celeilalte feţe a monedei (să zicem a acelui bănuţ care a generat expresia veche „a da ortul popii”).

Un excurs în domeniul firmelor funebre şi a serviciilor prestate de acestea este pilduitor şi instructiv. Începînd cu numele acestora, dovadă a inepuizabilei inventivităţi lingvistice – dar şi a umorului involuntar subînţeles – specifică românilor. Am găsit, astfel, „Funerare Non Stop” (deci mori liniştit, noi sîntem pe fază), „Efemer” (o chintesenţă filosofică a fragilei condiţii umane), ori „Condolio” (ăştia empatizează, probabil, ca bonus, cu familia îndurerată). Dar şi „Angel Store” (asigură, s-ar subînţelege, un acces mai lesnicios în Paradis?) sau „Funerare şi pomeni” (nu cred că dau ei de pomană, ci se ocupă de pomenirile rituale în locul familiei amnezice ori indiferente, dar solvabile), sau „Ultimul drum” (nume perfect logic, aici nu poţi face abonament, ca la autobuz, fiind o călătorie numai dus, fără întoarcere). Mi-au mai rămas în minte un nume delicat, zeiesc, „Deesis”, ori „Servicii funerare Eva” (nădejdea de a recîştiga Paradisul pierdut de imprudenţa străbunicei noastre cu acelaşi nume?). Şi serviciile propuse sînt diverse, adaptate buzunarului fiecăruia. Oferta unei astfel de firme e gîndită pe tranşe de nivel al pensiei: diferă sicriul, greutatea colacilor, meniul praznicului, serviciile cosmetice, etc. Plata se poate face anticipat (de către „titularii” prudenţi) ori post-factum, în 12 rate (bănuiesc că de către urmaşii cărora defunctul a avut prevederea să le lase o moştenire care să acopere măcar plata facturii).

În context, citesc într-un jurnal că şi în oraşele mici – Botoşani, de pildă – concurenţa pe înmormîntări e acerbă: „Zeci de botoşăneni nu duc grija zilei de mîine pentru că au de cîştigat de pe urma familiilor îndurerate. Piaţa pompelor funebre este sufocată de numărul mare de firme care poartă adevărate lupte pentru atragerea clienţilor. Preţurile te fac însă să crezi că este mai ieftin să trăieşti”. Chiar aşa, nu e deloc rentabil să mori azi.

Revenind la Emil Brumaru, cel care mi-a inspirat, involuntar, această investigaţie de graniţă, sînt convins că dacă poetul s-ar trezi bogat peste noapte (dar cine a văzut poet bogat?) nu şi-ar băga banii în cavouri monumentale, faraonice. Pentru că – după propria-i mărturisire – „De-aş avea o sumă fabuloasă/ Mi-aş lua o mie de caleşti/ Înhămînd la fiecare şase/ Dragi femei cu sîni dumnezeieşti.” Aşa să fie, maestre! Vă mulţumim că existaţi, în preajma magazinului – remember – „Exist”.

 

 

Fiţi sociabili!