O filosofie întreagă

Reporter: Vă simt cam pornit, cam repezit sau cam supărat sau cam revoltat. Nici eu nu ştiu precis cum vă simt, dar vă rog să vă exprimaţi, să dezvăluiţi sau să povestiţi ce vă frămîntă, ca să nu pun eu gaz peste foc cu vreo întrebare incomodă.

Politician: Ştii ceva? Chiar m-ai ghicit. Şi din capul locului să ştii şi să scrii ca să afle toată lumea că măsura nu este corectă din punctul de vedere al echității.

Reporter: La care măsură vă referiţi? La măsura în cazul de la Caracal? La măsura în cazul de la Ploieşti sau la măsura din cazul de la Constanţa?

Politician: Mă refer la măsura din cazul de la Suceava. Şi mă refer că municipiul Suceava ar urma să primească 2,3 milioane de lei, adică o sumă pe care o primeşte şi o comună.

Reporter: Asta în cazul de la rectificarea bugetară. Am înţeles. N-am înţeles însă de ce vă miraţi adică la o sumă pe care o primeşte o comună. Suceava nu-i şi dînsa o comună? Că aşa zice lumea prin tîrg, că ar fi o comună.

Politician: Să-i fie ruşine la lumea asta care zice aşa: mai mult, 55% din suma propusă este trecută la rezerve și se va da pe baza unor analize ale Finanțelor. Iar primarul Sucevei a spus, adică eu am spus: e o filosofie întreagă.

Reporter: Să vă fie de bine şi să fiţi sănătos la cap. De cînd faceţi mai nou şi filosofie?

Politician: Zic şi eu aşa, de sanchi, că alt cuvînt nu mi-a venit pe limbă. De filosofie ne arde nouă acuma?

Reporter: Şi-atunci cum de o invocaţi în faţa cititorilor?

Politician: De sanchi, ţi-am zis. Şi în termen de cinci zile ministerul trebuie să emită niște norme metodologice. Tot în termen de 15 zile noi trebuie să depunem niște solicitări la Finanțe. Noi am spus să ne dea necondiționat acele diferențe de bani pe cele trei luni cînd ne-au fost diminuate veniturile, pentru că de acolo vine această sumă, pe ianuarie, februarie și martie.

Reporter: Asta da filosofie! Fiindcă n-am înţeles nimic din ce spuneţi. O să candidaţi pentru un nou mandat cu această filosofie?

Politician: Deocamdată nu te priveşte pe tine. Asta hotărăsc eu şi partidul.

Reporter: Asta-i altă filosofie?

Politician: Altă filosofie. Te-ai prins. Este o filosofie întreagă.

Reporter: Mă rog, treaba dumneavoastră! Dar să revenim la supărările noastre, mai precis, la supărările dumneavoastră. Pe cine şi de ce v-aţi supărat, la urma urmei?

Politician: Ne condiționează, ne bagă la o analiză la Ministerul de Finanțe și funcție de situația financiară a fiecărei localități mai poți obține niște bani prin Hotărîre de Guvern.

Reporter: Tot n-am înţeles nimic. Vreţi să desluşiţi, vă rog, pentru cititorii noştri?

Politician: Cu siguranță vom depune și noi un proiect acolo, în primul rînd pentru finanțare la încălzire, la bioenergie. O să vedem ce iese.

Reporter: Acuma încep să mă prind, cînd aţi pronunţat cuvintele filosofice încălzire şi bioenergie. Puteţi să detaliaţi?

Politician: Da, desigur. Deocamdată nu putem să ne declarăm mulțumiți de această strategie a Guvernului și în speță a Ministerului de Finanțe, a domnului ministru, de a da banii care nu ne-au fost dați pe primele trei luni de zile condiționați. Acești bani trebuia să-i dea necondiționat. Deci fiecare cît avea dreptul, între 41,75% pînă la 60% nu mai trebuia să ne bage prin comisie la Ministerul de Finanțe.

Reporter: Iar m-aţi băgat în ceţuri filosofice. N-aţi putea chema un subaltern mai puţin filosof să lămurească problema pentru cititorii noştri?

Politician: Ce subaltern visezi? Tu nu vezi că cu cei care au 100% angajați nu se mai întîmplă nimic și cei care au posturi vacante nu mai pot să angajeze? Eu cred că nu așa ar trebui abordată problema.

Reporter: Vreţi să spuneţi că asta-i altă problemă care vă supără şi vă nelinişteşte?

Politician: Cu siguranţă că-i altă problemă.

Reporter: Şi asta-i altă filosofie?

Politician: Altă filosofie. Te-ai prins. Este o filosofie întreagă.

Reporter: Continuaţi, că nu vreau să pierdeţi, din cauza mea, şirul filosofiei dumneavoastră.

Politician: Am spus de mai multe ori. În cadrul unei anvelope salariale numărul de personal să fie la mîna Consiliului Local. Cei care au 100% nu se întîmplă nimic, și cum e cazul Sucevei, avem 87 de posturi, acum s-a mai scos ceva la concurs, dar oricum pînă acum o săptămînă aveam 87 de posturi vacante la primărie.

Reporter: Dar cei care au 70% ce se întîmplă?

Politician: Au 87 de posturi. N-ai priceput?

Reporter: N-am priceput, dar continuaţi, că nu-i bai.

Politician: Deci, cei care au posturi vacante sînt pedepsiți. Nu este corect. Asta este situația. Unde e lege nu e tocmeală. Ai priceput?

Reporter: N-am priceput, dar cu această întreagă filosofie sigur o să cîştigaţi încă un mandat de primar.

Fiţi sociabili!