Numărătoarea continuă

Trei ani s-au făcut şapte, iar numărătoarea continuă. Orice e posibil cînd vine vorba de centura Sucevei a cărei construcţie a început în 2007 şi, dacă am fi fost în altă ţară sau pe altă planetă, ar fi trebuit să fie gata în 2010, adică la termenul anunţat. Sigur, e o construcţie de amploare, dar nu e decît o rută ocolitoare de 13 kilometri. Este prevăzută cu mai multe poduri, podeţe, viaducte şi pasaje de cale ferată, dar este prevăzută încă de la proiectare, aşa că atunci cînd s-a lansat un termen de finalizare s-a luat în calcul şi asta. Chinezilor le-a luat patru ani să construiască cel mai mare pod din lume. Jiaozhou Bay are 37 de km, trei benzi pe sens şi este construit peste o mare. Bine, nu are nimeni pretenţia să facem la fel, dar nici proiectele nu se compară. Vedeţi ce fac partidul unic şi continuitatea la guvernare? La noi, nu numai că termenele sînt greu de respectat, dar alegerile şi schimbările de viziune ale conducătorilor de judeţ au blocat lucrările vreme de ani de zile. Nimic n-a mai fost valabil, nici bani n-au mai venit, nici constructorul n-a mai executat nimic. Dar pentru că românul s-a născut inventiv, în cazul celor care nu-s poeţi, desigur, s-a găsit o întrebuinţare şoselei de centură. Justificată de altfel, pentru că vine tot dintr-o nevoie pe care nimeni n-o acoperă. Sucevenii au schimbat destinaţia centurii, folosind-o ca pistă de biciclete, role şi alte sporturi în aer liber. Şi bine au făcut, doar şoseaua cu pricina le aparţine. Acum o lună, la şapte ani de la lansarea proiectului şi după ani buni de tergiversări, CNADNR a reziliat contractul cu firma SCT, fostă Colas, care executa lucrările de construcţie a şoselei de centură a municipiului Suceava. Săptămîna aceasta, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va începe procedura pe SEAP pentru continuarea lucrărilor la tronsonul III al şoselei. CNADNR nu organizează licitaţie, ci va publica un anunţ de cerere de ofertă, întrucît valoarea estimată a lucrărilor care au mai rămas de executat nu depăşeşte 6 milioane de lei. Tronsonul III al rutei ocolitoare este cel de la „Zidul Morţii”, adică de la intersecţia cu DN 17 şi pînă spre Pătrăuţi. Lungimea acestuia este de peste 5 kilometri, iar lucrările au fost executate în proporţie de peste 95%. Ar mai trebui trasate marcajele rutiere pe verticală şi orizontală, ar trebui rezolvată problema iluminatului şi ar mai trebui montaţi nişte parapeţi. Autorităţile sînt de părere că un constructor serios ar putea executa aceste lucrări în cel mult două săptămîni. Ar putea, dar cine face afaceri cu constructori serioşi? Pentru continuarea lucrărilor la tronsoanele I şi II se va organiza o licitaţie, cel mai probabil anul viitor. Execuţia? Finalizarea? La Sfîntu’ Aşteaptă. După cum vă spuneam, numărătoarea continuă, căci centura Sucevei pare a fi mare cît China.

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!