Nu există leac

Reiau acum, aici, poate pentru ultima oară, un subiect care nu mi-e deloc, dar deloc drag: acela al muzicii „de mase” de la noi. Sau „de masă”, fiind vorba de muzica utilizată la anume evenimente, de regulă nunți (dar și botezuri, tăieri de moț ori simple zile de naștere sau onomastice) la care grosul activităților se desfășoară chiar la masă: băutul, mîncatul, datul de plicuri etc.

Am avut, evident că împotriva voinței mele, prilejul de a „participa” (în sensul că am fost încălecat de nuntași, de boxe de mii de watts, de muzică grotescă, de toate alea…) la o zi de naștere și la o nuntă chiar în interiorul pensiunii din Deltă la care am poposit de a doua zi după Bucovina Rock Castle în căutarea liniștii și, eventual, a cîtorva pești. În primul rînd că mi se pare straniu să te deplasezi cu toate alea, inclusiv cu dee-jay-ul, bașca niște zeci de autoturisme, de la Constanța pînă în inima Deltei pentru a trage o nuntă acolo. Adică să mănînci în neștire, să bei tot așa, să bagi muzică în boxe de mii de watts pe malul Dunării. Logica unei asemenea deplasări îmi scapă.

Nu mi-a scăpat (de fapt eu nu i-am scăpat ei) muzica. Sau ce ieșea din boxele alea, fiindcă cu greu poate fi numită astfel. E vorba de niște „versuri” de un mîrlănism ieșit din comun, pe lîngă care textele de manele sînt poezie pură! E vorba de un gen „muzical” aparte, alcătuit din niște înregistrări de studio care imită live-urile de la nunți: e o hăhăială de colo pînă colo, în care se fac dedicații unor persoane/personaje presupuse a fi mirii și nașii. Se mimează tot, și mai ales buna dispoziție. Pe vremuri exista așa zisa „muzică de petrecere”, cu exponenți notorii precum Gică Petrescu ori lăutarii, majoritar țigani. Era muzică adevărată, de bun simț, compusă pe note și cîntată cinstit. Erau destui care chiar petreceau și pe care e clar că îi bine dispunea acea muzică. Asta de azi n-are cum s-o facă. Muzica e monotonă, de fapt același ritm de căcat de la cap la coadă, iar „versurile” sînt nu cuvinte, ci parcă bale care curg din gurile „cîntăreților”. Pe de-a-ntregul e o borîtură, adresată unor persoane cu grave tulburări. A spune că te distrează e deja periculos: poți fi trimis direct la doctor. Faptul cutremurător e că zeci de oameni se prefăceau că se distrează, că borîtura aia îi bine dispune. Nu-i adevărat; voma nu te poate bine dispune.

De aici, trag concluzia din titlu: poporul ăsta s-a defectat grav. În plus, nu există leac pentru acest tip de dereglare. Soluția e una singură: cei încă normali, cărați-vă înainte să vă înecați în voma asta.

 

Fiţi sociabili!