Noroc, băieţi!

 

Deoarece e încă primăvară, anotimpul celebrării vieţii, iubirii şi frumuseţii (adică… femeii), le voi dărui acestora, în cheie amuzantă, jupânească un zîmbet complice (şi, mereu, cum altfel?, subaltern) jupâneselor şi jupâniţelor minunate care ne-au dat viaţă ori ne-o fac viaţa – după norocul fiecăruia dintre noi – (in)suportabilă. 12Glumesc… Ştim ce ne place la tovarăşele noastre de viaţă: generozitatea, răbdarea, dăruirea, zîmbetul lor.
Dar ce anume ne „enervează”, uneori, în cadrul acestei relaţii vechi şi minunate, care încearcă, de milenii, să refacă unitatea primordială a fiinţei odată întregi, după filosoful antic (e vorba de Socrate, cred), Androginul! Fiinţa perfectă, unitatea calmă – evident că utopică – a celor două sexe. 
Să inventariem ce anume nu ne place nouă, bărbaţilor: 1. Biletele lăsate pe masa din bucătărie în care-ţi spun să iei pîine, ouă, să plăteşti telefoanele (şi care se termină, inutil, cu „te iubesc” ori „te pup”). 2. Curăţenia de week-end, care te face să regreţi că nu mergi la serviciu şi sîmbătă. 3. Colacul de la wc, pe care-l lasă mereu coborît. 4. Colacul de la wc, pe care-l găseşti ridicat cînd vii mai devreme, neanunţat, din delegaţie. 5. Cele „doar” 30 (citeşte realist 70) de minute petrecute în aşteptare în parcarea mall-ului. Timp în care termini pachetul de ţigări, deşi puteai mai degrabă – şi mai sănătos, nu? – să fi băut măcar 4 halbe de bere, ca boierul, cu băieţii. 6. Comediile romantice cu Ben Stiller şi Adam Sandler, care rulează la noul cinema din oraş (cui i-o fi trebuit drăcia asta!?) taman cînd se transmite la tv Real-Barcelona. 7. Inutilitatea întrebărilor cu un unic, previzibil, răspuns posibil. Musai afirmativ: Mă iubeşti? Te-ai gîndit la mine azi? Îmi stă bine? Apăsat negativ: M-ai înşelat?! Iar stai pe chat cu blonda aia spălăcită? M-am îngrăşat?, etc. 8. Vecinele de bloc singure şi apetisante, care cînd au nevoie de sex îşi cheamă amanţii (mereu zgomotoşi, că îi auzi prin pereţi!), dar cînd li se înfundă chiuveta te cheamă pe tine. 9. Calculele periodice, dojenitoare despre banii pe care-i arunci pe ţigări şi bere, deşi tu nu-ţi cumperi farduri, creme de zi şi de noapte, spumă de baie, parfumuri, vopsea de păr, rujuri şi trei poşete identice, „de firmă”, YSL (din care unele seamănă, sincer vă zic, băieţi, cu sacoşa de bazar, cea de rafie, a ucrainenilor!). 10. Lumînările aromate şi beţişoarele parfumate, care reclamă cumpărarea – dar şi folosirea! – în zilele aniversare de prezervative cu arome. 11. „Dacă mai întîrzii la berărie, mă mut la mama” – pentru că asta nu se întîmplă niciodată! 12. „Mama va sta pentru o lună la noi” – pentru că asta se confirmă întotdeauna! 13. Cizmele alea jinduite („de numai 4 milioane (vechi)!”) pe care şi le-ar fi putut cumpăra dacă tu nu ieşeai la bere cu băieţii. 14. Întrebarea „cît mai durează meciul?”, la care îţi trebuie să găseşti, spontan, un răspuns meşteşugit, astfel încît să nu-ţi schimbe, forţat, canalul. 15. În acelaşi context, faptul că ştie că un meci de fotbal durează 90 şi nu 120 de minute, iar unul de tenis se joacă pe sistem 2 din 3 (ori 3 din 5), şi nu 10 din 12, cum ţi-ar plăcea ţie să creadă (ca să vezi, liniştit, şi cealaltă semifinală de Grand Șlem). 16. Răspunsul invariabil pe care-l primeşti la reproşul tău blajin că ea a început prima, din nimic, cearta: – Da, dar asta din cauză că tu iar ai terminat primul, iepuraş! 17. Întîlnirea – cînd, în fine, îţi scoţi nevasta la restaurant – cu fata căreia îi tot faci ochi dulci, şi care te ştia… burlac. Care te sărută tandru şi te pune în faţa unei duble, grele dileme existenţiale: cum o să-i explici, pe rînd, fiecărei femei, cine e cealaltă!? 18. Faptul că te ceartă, trează, cînd intri tiptil în dormitor, după o seară cu băieţii, dar îţi zice „lasă-mă, dorm!” cînd, venit acasă devreme, îi propui să faceţi dragoste. 19. O nouă zicală din folclorul corporatist: „The three tragedies in a man’s life: 1. life sucks 2. job sucks 3. my girl does not”. 20. Faptul că nu împărtăşeşte unul din crezurile de viaţă masculină: vă place sau nu, dar – după mine – cel mai bun dulap pentru haine rămîne scaunul! 21. Faptul că nu-mi laudă niciodată bărbăţia, cum face, măiestrit, noua iubită a prietenului meu, Costel: Dragul meu, eşti un tip super-dotat! Ne cunoaştem doar de 3 luni şi eu sînt deja gravidă în luna a V-a! 22. Faptul că abuzează de exprimarea subtil-contextuală: – Eşti supărată? – Nu. – Tare? – Da!

Ce vor, de fapt, femeile? Greu de aflat, deoarece pînă ne-ar explica, ele se răzgîndesc! Mai bine dau cuvîntul talentatului condeier Dumitru Monacu, un sucevean stabilit – în ciuda curentului dominant, invers – la Botoşani: „Ce vrea femeia: Să o iubeşti şi să îi spui/ De milioane de ori, asta/ Să pară-n ochii orişicui/ Că e amanta, nu nevasta…/ Să o iubeşti şi atunci cînd/ E năzuroasă, furioasă,/ S-adormi mereu cu ea în gînd/ Şi-n zori să-i spui că e frumoasă…/ Să o iubeşti chiar şi atunci/ Cînd sugrumate de taior,/ Nişte … închipuite şunci/ Nu vor să stea la locul lor…/ Să o iubeşti şi-atunci cînd fardul/ Este învins de cîte-un rid,/ Cînd vine de la mall cu cardul/ Golit de tot, aproape vid… ”.

Cherchez la femme! Noroc, băieţi!

 

 

Fiţi sociabili!