Nistor Tătar, învingătorul care a fost învins

Dacă vreți să știți cine sînt cîțiva dintre sucevenii care n-au deloc simțul ridicolului, consultați lista cu rezultatele alegerilor pentru funcția de primar în cele 114 localități ale județului. Veți da peste oameni care nu au reușit să obțină mai mult de o căciulă de miel de voturi, în unele căciuli neîncăpînd mai mult de 20 de voturi.

În goana lor după candidați, partidele au luat și ele ce au găsit. De aceea au fost formațiuni politice care au obținut scoruri de-a dreptul rușinoase la alegerile din 27 septembrie. Adevărul e că trebuie să fii un partid mare ca să poți depune peste tot liste cu candidați la primărie și cu aspiranți la funcția de consilier local, dar decît să te faci de rîs, mai bine rezumă-te la participarea în alegeri numai acolo unde ai oameni care pot face o figură onorabilă.

Pe lîngă candidații partidelor mai sînt și candidații independenți care cred că, dacă sînt apreciați de nevastă și de cumătri, atunci au șanse să fie aleși în funcții publice. Însă, unii dintre nu au luat mai multe voturi decît încap într-un buzunar de la geaca de ploaie. Bine, au fost și unii candidați independenți care au reușit să ajungă consilieri locali sau chiar primari, cum este cazul în patru localități.

Un alt tip de candidat este cel sigur de victorie. Și nu sigur 95% sau 99%, ci 100%. De pildă, primarul PSD de Rădăuți, Nistor Tătar, era convins că va cîștiga alegerile. Însă, domnul Tătar a luat bătaie. Și nu orice fel de bătaie, ci una soră cu moartea politică. Dacă învingătorul, Bogdan Loghin, candidatul PNL, a obținut 3.881 de voturi, Nistor Tătar a adunat doar 2.846 de voturi. Evident, social-democratul Tătar pleca cu prima șansă, acesta fiind primar în funcție. Și avea și o serie de realizări. Însă, acesta se vedea, deja, cu sacii de voturi în căruță și cu un al doilea mandat de primar în buzunar de spuneai că el e Bayern Munchen, iar mai tînărul său contracandidat este Hoffenheim. Însă, așa cum Bayern a luat bătaie de la echipa antrenată de tînărul Sebastian Hoeness, cu 4-1, așa și domnul Tătar a fot învins la scor de domnul Loghin. Înainte, dar și în timpul campaniei electorale, Nistor Tătar a afișat o siguranță rar întîlnită la un om cu experiență administrativă și politică, așa cum este domnia sa. Domnul Tătar nu-i dădea nici o șansă domnului Loghin, pe motiv că acesta nu este suficient de matur pentru a conduce o primărie, iar rădăuțenii știu asta. După aceea, domnul Tătar era convins că electoratul va sancționa traseismul domnului Loghin. Pînă cu cîteva luni înainte de alegeri, domnul Loghin fusese viceprimar PSD și își pierduse funcția pentru că domnul Tătar și colegii îl dăduseră afară din partid pentru că acesta cocheta cu PNL.

Numai că primarul Tătar nu a luat în calcul faptul că la oraș lumea votează și politic, iar PNL-ul, și nu PSD-ul era pe val. Apoi, în Rădăuți, lumea iubește bîrfa și miștoul. Or, cîteva bîrfe și cîteva miștouri avîndu-l în rolul principal pe domnul Tătar l-au îngenuncheat pe acesta. Este aproape de neînțeles cum un rădăuțean cu părul alb, care nu este în viața publică de ieri, de alaltăieri a putut să fie atît de sigur de victorie, dar, pînă la urmă, a fost învins la scor. Poate că anturajul a fost de vină, anturaj care i-a suflat la ureche că dumnealui este mare și tare, și poate că prea multă siguranță de sine l-au transformat pe învingătorul Tătar în învinsul Tătar.  

Fiţi sociabili!