Nici noi, nici alții

Greu ne-am fi putut imagina o lume în care sportul pur și simplu nu există, iar în directă legătură cu asta, nici stadioane ori săli pline de lume, nici pariuri sportive și nici transmisii televizate. Cel puțin în această privință, eu, care în zilele normale (nu în alea foarte bune, în care aglomerația e încă mai mare, nu vă explic cum!) mă uit simultan la două meciuri pe cele două televizoare puse unul peste altul, iar pe laptop stau pe un site de pariuri și urmăresc încă altele, la care cînd mi se semnalează că s-a înscris, butonez telecomenzile, spre a prinde măcar reluările acelor goluri, ei bine, deși le am așezate unul după altul pe televizorul de jos (de vreo şapte ani și mai bine!), zilele trecute, încercînd să trec o dată prin ele, am constatat cu uimire că… am uitat unde se află canalele mele de sport! Adică deși fac chestia asta de o grămadă de ani, cam cîte 8 – 10 ore pe zi, iar în weekend-uri de două ori mai mult, a fost de ajuns o întrerupere de două luni ca să uit unde le mai găsesc! Vă imaginați, sper, cum vor sta lucrurile în teren, cît și ce își vor mai aminti jucătorii din ceea ce altădată devenise reflex, asta ca să nu mai vorbim și despre kilele în plus cu care vor reveni băieții de la noi și de oriunde în lume, după „antrenamentele” la domiciliu cu multe… halbere! Cînd scriu eu rubrica asta, mai sînt două zile pînă pornesc nemții joaca. Noi (ehe!, și spaniolii, te pui!?) cică am mai sta vreo lună, pînă în jur de 15 iunie, ceea ce nu e de mirare: pentru noi, spaniolii au fost mereu un model. Din nefericire, imposibil de urmat!

Fiţi sociabili!