Neurologul Sergio

Povesteam în materialul trecut despre neurologul italian Sergio Canavero, broscarul care şi-a propus să facă transplanturi de capete umane. Într-o săptămînă m-am mobilizat şi v-am găsit nişte clienţi, domnule doctor. Pe primul loc se află un australian care, neavînd ce face cu propria tărtăcuţă, a spart cu ea, doar într-un minut, 40 de pepeni. Asta, într-un concurs tembel. În afară de faptul că a stricat bunătate de marfă, cred că australianul merită să i se schimbe căpăţîna, ea nefiindu-i în nici un fel folositoare în viaţa de zi cu zi. Pe locul II, dragă domnule neurolog Sergio, se află un bijutier din Hong Kong, care s-a gîndit să construiască un wc din aur masiv evaluat la 3,5 milioane de dolari. Cui să folosească aşa ceva? Poate doar bijutierului, atunci cînd şade pe tron şi gîndeşte cu fundul. Mai năuci decît bijutierul din Hong Kong şi decît australianul cu pepenii sînt nişte parlamentari englezi, care-s pe cale de a „cheltui suma de 120.000 de euro pentru a renova două toalete folosite de membrii Camerei Lorzilor şi de invitaţii lor”. „Cu banii ăştia, o familie îşi poate construi o casă”, zice un nervos de proletar. Căcăstorile cu pricina datează din 1937 şi, mai zice comunicatul Camerei Lorzilor, „e urgent să fie renovate pentru a fi demne de un sit clasat de UNESCO”. Adică, ceva cam de aceeaşi valoare ca piramidele, Capela Sixtină sau Voroneţul nostru. Dottore Sergio, ăştia trebuie operaţi de urgenţă, fiindcă au ajuns să pună în acelaşi plan axiologic nişte valori mondiale ocrotite de UNESCO cu nişte amărîte de pişoare. Unde n-ar da Domnul să găsim noi toaleta lui Decebal şi s-o înscriem în patrimoniul cultural mondial. Altul care-i dus cu capul şi, deci, este numai bun de transplant e un francez pe nume Lotito. Galul ăsta cu nume de macaronar chiar că are o defecţiune la neuroni. Bre, dragi meseni, am citit despre unii care ronţăie cuie la micul dejun, care mănîncă prundiş sau despre unii care halesc sticla de la veioze ori chiar geamuri întregi, am auzit că unul a mîncat un avion şi un autocar şi acum i s-a pus pata să molfăie un ditai tancul, dar ca Lotito ăsta chiar că nu mi-am închipuit să existe. Dragi meseni, ăsta „a mîncat într-un an 128 de biciclete, 15 cărucioare de supermarket, şase candelabre şi două perechi de schiuri”. Franţujii ăştia care-s îngîmfaţi şi miştocari de felul lor, în loc să se lege de puradeii ciorditori veniţi din Românica la Paris, mai bine şi-ar asigura Turnul Eiffel, fiindcă dacă pune Lotito ochii pofticioşi pe el, o să găsească în loc de turn doar o grămăjoară de şpan. Că, deh, la atîta fierărarie te mai doare şi burtica. Şi, apropo, fac apel către autorităţile române să fie cît mai vigilente. Bre, dragi meseni de la Interne, nu-l scăpaţi pe metalo-fomistul ăsta de Lotito în ţara noastră, fiindcă sigur rămînem fără podul de la Cernavodă a lui Saligny şi fără crucea de pe Caraiman. Mai rămîne să aud că bietul Lotito a decedat fiindcă s-a înecat cu nişte cremă de zahăr ars prea moale, şi nu pentru că i-a rămas o sîrmă în gît. Un alt fomist care ar trebui să-şi schimbe capul este un indian, unul care „a înghiţit 200 de viermi în 30 de secunde”. Deja, mi se pare mai normal să fii francez şi să clămpăneşti pioneze, clanţe de uşă, şine de cale ferată şi prezoane, decît să fii indian şi să bagi în gură 200 de viermi. E clar că şi ăsta necesită un transplant urgent de tărtăcuţă. Cred că ăstora nu le e bine cu viaţa. Acum, iote ce a făcut un american. Un yankeu lipsit de minte „a ţinut în gură timp de 12,5 secunde, fără nici un ajutor, opt şerpi cu clopoţei vii, apucîndu-i cu dinţii de coadă”. Deci, am citit prin cărţi că aceşti clopoţei nu-s pentru că şerpişorii ar merge la urat şi colindat, ci sînt pentru a-i avertiza pe proşti că riscă s-o mierlească dacă se leagă de tanti cobra. Decît să apuci cu dinţii de coadă opt spurcăciuni dintr-astea veninoase, mai bine mănînci un bloc turn şi cîteva tomberoane pline cu viermi din India. E unanim acceptat faptul că viaţa e o valoare supremă de care trebuie să ne bucurăm. Adică, de care se bucură ăia cu capul pe umeri şi cu mintea la locul ei. Altfel, iar trebuie să-l deranjăm pe dottore Sergio, neurologul care face transplanturi de capete. Un tip care n-a înţeles că viaţa e o valoare supremă este tot un american, de profesie pădurar, care „a fost lovit de fulger de şapte ori, supravieţuind în mod miraculos”. Un fulger poate transforma un om într-o supă sau într-o jumară doar în cîteva fracţiuni de secundă. În loc să mulţumească Cerului că a supravieţuit, nea drujbă ăsta din America s-a sinucis din dragoste. Unde se arată că muierile-s mai fatale decît nişte amărîte de fulgere. E drept că nici ele, muierile, nu-s toate întregi cu capul. În timp ce era în moarte cerebrală, iar medicii deja începuseră să-i preleveze diverse organe, o americancă s-a trezit brusc şi, în loc să-i întrebe pe măcelari, bă, ce dracu faceţi voi cu mine, ce pana mea aveţi voi cu rinichii şi ficaţii mei, ei bine, americanca şi-a băgat scîrba în ea de viaţă. Adică, s-a sinucis după nici un an şi ceva de la această întîmplare. Sinucigaşilor n-ai ce să le faci. Poţi să le pui şi capete de lemn, fiindcă tot se vor năpusti ca chiorii în mijlocul primului incendiu, doar ca s-o mierlească. Şi, apropo de sinucigaşi, aud că nişte japonezi vor să cultive salată într-o fabrică dezafectată din zona Fukushima, zonă puternic afectată de incidentul nuclear din 2011. La cîte iradiaţii sînt acolo, probabil că salata nu va fi verde, ci mov cu picăţele, va fi mare cît un salcîm şi va avea miros de peşte aflat în putrefacţie. Dragi meseni, asta să mănînce sinucigaşii japonezi. E ca şi cum te-ai încumeta să bei lapte de la o văcuţă cu cinci picioare şi trei ochi, care şi acum paşte molcom în ograda fostei centrale nucleare de la Cernobîl. E o blasfemie să nu iubeşti viaţa. Cei care au căpăţînile pline de ură şi beznă ar trebui să se programeze de urgenţă pentru transplanturi la domnul doctor Sergio. E halucinant că de multe ori chiar doctrinele religioase incită la denigrarea vieţii şi a valorilor umane. Inchiziţia şi războaiele religioase, atrocităţile, talibanismul şi jihadul fac victime în rîndul multor nevinovaţi. Femei şi copii mor perfect degeaba. Două fetiţe din Pakistan au murit recent împuşcate, pentru că au dansat în ploaie, lucru care, cică, a dezonorat familia lor. O situaţie şi mai năucitoare a fost în Iran. Unei sportive, înotătoare, i s-a refuzat omologarea unei performanţe „fiindcă n-a respectat codul vestimentar impus de Sharia” (Legea islamică). Bineînţeles că nu se face să intri în biserică sau în moschee îmbrăcat doar cu chiloţi, dar să mori fiindcă eşti copil şi te-ai bucurat dansînd în ploaie mi se pare, deja, o mare porcărie. Rigiditatea dogmatică şi libertăţile democratice vor fi totdeauna în conflict. Chinezii, care tocmai au descoperit democraţia, adică şi posibilitatea de a se îmbogăţi, au început să aibă apucături ciudate. Spre exemplu, chitacii cu bani pe ei ştiu că-şi pot satisface toate poftele. Mai nou, bogătanii chinezi „plătesc 4.000 de dolari pe lună ca să fie alăptaţi la sîn”. Aşa, precum pruncii. O fi laptele matern un revigorant şi un afrodiziac, dar alăptarea la sînul unor fetişcane miroase al dracului de tare a prostituţie. La cît de democratică devine lumea, inclusiv cea care include universul chinez, nu ne-ar mira să vedem în supermarket-uri cutii cu lapte matern, ba chiar iaurturi de la sînul mamelor, cu aromă de căpşuni, ciocolată sau vişine, exact ca şi prezervativele. În acest timp, sărăcia gestionată de oculta mondială are o singură aromă. Aceea a disperării şi revoltei, care se acumulează încetul cu încetul. Vedeţi, de aia îmi displace democraţia. Aşa cum spunea un deştept, democraţia asta nu e decît „arta de a conduce circul din cuşca maimuţei”. Asta ne-am dorit, asta avem. Dacă nu vă convine, mai aveţi o şansă: transplantul de cap al neurologului Sergio.

 

 

Fiţi sociabili!