Nedemnilor şi nedomnilor,

Dacă mai aveam olecuţîcă de dubii, acum m-am convins: nu vă iubiţi ţara şi nici marile ei valori spirituale care este, pardon, care sînt, că la noi, la Măneuţi şi la Bruxelles, se vorbeşte corect româneşte. Cum ziceam, musteşte în voi ura faţă de popor şi de aleşii acestuia, adică de mine, că cînd m-a trimis la UE (ceea ce vă doresc şi vouă), poporul m-a trimis. Deci: cine sînteţi voi, mă, să contestaţi marii artişti ai neamului şi prezenţa lor la Bruxelles? Păi e voce mai cu mierla-n ea decît la Doamna Sofia? Ştiţi voi artişti mai cu umor decît Doamna Stela şi Nea Arşinel? Poate doar domnii Ţociu şi Palade să s-apropie cît de cît, da’ parcă totuşi nu. Iar versuri adînci ca la domnii CRBL şi Connect-R io n-am mai auzit decît la „Moment poetic” la Radio Bucureşti, în copilărie, cînd îmi luam pe toloacă tranzistoru’ ca să nu ne plictisim nici eu, nici răţişoarele mele, care parcă păşteau mai cu spor cînd auzeau versuri. Da’ vă zic că ca CRBL nu făcea versuri nici Eminescu, nici Minuleanu ori Topîrcescu. Aşa că cînd vă luaţi de artişti, aveţi grijă, că doar nu m-am pus eu cu peptu’-n faţa Europii ca să-i apăr, iar voi să veniţi să-i ironizaţi. Şi, mă rog frumos, ce dacă m-a lăudat Poetul CRBL în faţa ţării întregi, la televizor? Ce, nu merit? Omul, adică Poetul, a spus pur şi simplu ce simţea el, că poeţii sînt simţitori, nu ca voi. Uite, tot aşa şi Marele Artist al Neamului, mult apreciatul (de cine se pricepe, nu de nişte nenorociţi ca voi) domn Gheorghe Turda. Iar lista de mari artişti ar fi putut fi încă mai largă, numai că cînd i-am căutat, pe mulţi nu i-am găsit, că erau prinşi cu activităţi specifice. De pildă, Marea Domnişoară a muzicii dance, Inna, avea de cîntat la deschiderea Cupei Confederaţiilor, la inaugurarea noului Maracana, că auziseră şi brazilienii despre cum a inaugurat ea şi Stadionul Naţional de la Bucureşti. Cuuum? Răgea, nu cînta!? Asta ziceţi voi, nemernicilor care aveţi în cap numai’ drogaţi d-ăia, ca EiSiDiSi. Bă, şi să ştiţi de la mine că toţi artiştii buni cîntă la nunţi şi la tăieri de moţ. Că-i cheamă lumea, că au valoare. Da’ p-ăia ai voştri, Rolinstons, Clampton ori Carlos Satana nu i-am văzut niciodată la nunţi. Că nu-i cheamă, bă, că n-au valoare.

Europarlamentar Petru Luhan

 

Fiţi sociabili!