Năuci, da’ cu tupeu

Finalul de sezon fotbalistic n-a adus nicidecum mai mult fotbal (că de unde nu-i…), însă în compensaţie ne-a oferit momente de mare virtuozitate umoristică, avîndu-i în prim plan, culmea!, nu pe clasicii comediei de gazon, dinamoviştii (cărora rolul de comedianţi, să recunoaştem, li se potrivea mănuşă!), ci dimpotrivă. Adică pe ăia al căror palmares valora pînă la deschiderea spectacolului vreo 57 de milioane de euroi. Chiar aşa, n-o fi vreo mînărie de-a lui Gigi? Că dacă sezonul se termină cum bănuiesc eu şi dacă recidivează şi la anu’, atunci palmaresul o să mai facă vreo 14 lei şi 65 de bani. Să-l tooot cumperi! Pînă atunci, să ne mulţumim cu umorul din iarbă, unde clownul Chipciu, cu tot cu golul ăla înscris din greşeală, rămîne inegalabil, mai ales de cînd concurenţa, alcătuită din Papp, şi-a luat în serios un alt rol: ăla de spectator, că nici în lot nu-l mai văd de o vreme. În altă categorie, aia de monolog comic, s-au remarcat şi clasicii genului, în moţ cu alde Meme şi Gigi, dar am observat şi două „new entries”, cele ale lui Duckadam („Să recunoaştem, e un sezon ratat!” – hai, că m-ai spart, Helmuthe: să mori tu că-i ratat? Dar dacă n-aţi recunoaşte, oare se vindecă de ratare?) şi Marica: „Sîntem trişti, dezamăgiţi”. Bă, tristule, de ce-oi fi tu dezamăgit? Că fraier ca Becali, care să-ţi dea salariu de hiperdeştept după ce ai zăcut ca prostu’ vreo doi ani prin parcuri, unde mai găseai tu în galaxia asta? Înapoi la clasici. Primul e Meme: „Trebuie să încercăm imposibilul, să ne calificăm în Champions’ League!”. Fraiere, păi nu zici tu însuţi că-i imposibil!? Lucru confirmat şi de supremul artist comic, Gheorghe Becali: „Trebuie să ne calificăm în Europa League!”. Deci, nea Gigi, cum rămîne: vrei în aia sau în ailaltă? Că, teoretic, ar ţine încă şi în Champions’ League. Ori te-a convins Meme că-i imposibil? Ori încerci tu să-l convingi că n-aveţi ce căuta acolo. Ori v-a năucit în aşa hal jocul panaramelor ălora de le plătiţi regeşte, încît nici voi nu mai ştiţi încotro s-o luaţi?

 

 

Fiţi sociabili!