Naşu’, un Ion Iliescu mai tupeist

Naşu’ n-o muritu’, nici măcar nu s-o hodinitu’, aşa cum ar fi fost logic să o facă, măcar pentru ceva vreme, orice om care se retrage dintr-o funcţie importantă, cu atît mai mult cu cît aceasta l-a împovărat preţ de vreun sfert de veac. Başca faptul că fiind sărit de 60 de ani, s-ar cuveni să-şi facă serioase planuri de mers la pescuit, la şah, barbut sau bîza, în parc ori la dus/adus nepoţi la/de la grădi. În loc de toate astea, Naşu’ vorbeşte într-un interviu în „Gazeta Sporturilor” de săptămîna trecută, întins pe două zile (că una singură nu putea „să-l încapă”, vorba Poetului), despre ce mare sculă a fost, este şi va fi (!?!) el, atît la intern, cît şi la export, adică la organismul pe care l-a parazitat la fel de dezinvolt, e drept că de ceva mai puţină vreme, numit UEFA, dar pe care, conform interviului, are de gînd să-l, pardon, sugă încă multă vreme de acum înainte, deşi acum domnia sa este Nimeni (cu acte!) în FRF, adică doar preş. de onoare, ca Ion Iliescu la PSD. Deosebirea, însă, e fundamentală: niciodată hoardele de mineri aduse lui Iliescu n-au produs atît prăpăd cît au făcut în fotbalul nostru hoardele de arbitri şi de servitori federali. Iar dacă Iliescu avea motive întemeiate să spună că toată viaţa lui a fost sărac şi cinstit, ia imaginaţi-vă că aceeaşi chestie i-ar ieşi şi Naşului pe orificiul bucal. Ei, n-a spus chiar aşa, dar explică pentru cine are timp să citească monstruosul interviu că în tot sfertul ăsta nenorocit de veac n-a suspectat de blat decît două meciuri. …Şi nici la ălea n-au fost dovezi, aşa că rămîne cum ne-am înţeles: fotbal mai cinstit ca al nostru pe lume nu-i! Şi, în mod logic, se deduce şi că Naş mai sărac ca Naşu’ iarăşi nu-i. Drept care mă şi întreb: da’ cînd o fi să înfunde bulăul, pe ce i-or pune sechestru?

 

 

Fiţi sociabili!