Năravuri regăsite

Moto. „Ţară cu mierea plutind prin nouri/ Lemn de corabie, bun pentru jug.” (M. Dinescu)

„Nu ne vindem ţara!”. Vă amintiţi, desigur, acest slogan al anilor ’90. Se pare că nu am vîndut-o, ci am dat-o de pomană (dar cu beneficii mari, confidenţiale, pentru foarte puţini dintre români). Date ale I.N.S. spun că în România funcţionează 51.484 de companii. Dintre acestea, doar 10% sînt rezidente (controlate din interior)! 90% sînt grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din exterior.

În ultimii 25 de ani, în ţara asta înstrăinată s-au făcut investiţii de 500 miliarde euro, din care 5 miliarde capital străin. Aşadar, străinii, care au investit 1%, deţin acum 90% din capitalul ţării. Pe primul loc se află – aţi ghicit! – Germania (18%), apoi firmele controlate din Olanda (12%) şi Franţa (11%). Peste două treimi din profit se transferă în afara ţării, astfel că românii sînt „campioni europeni” la sărăcie. Dar şi la boli grave, precum cancerul: un milion de români sînt diagnosticaţi cu teribila boală (pentru care avem doar 250 de medici oncologi, şi aceştia „strînşi cu uşa” pentru culpe discutabile), în vreme ce alte 4 milioane de concetăţeni au în familie un suferind de cancer. Terapia, vindecarea ar trebui începute de la vîrf, unde „cancerul” corupţiei şi lăcomiei a ajuns, se pare, la metastază. Boala e însă veche, deci mă tem că este şi fără leac.

În fermecătoarele sale memorii („Iaşii de odinioară”), Rudolf Şuţu consemnează un cîntecel comic, foarte în vogă în Iaşii anilor 1890. În versurile lui Ioan Ivanov, puse în gura lui „Von Kalikenberg” – un calic neamţ îmbogăţit în ţara nu demult devenită Regat – desluşim toate „ingredientele” vînzării de ţară. Năravuri regăsite, plenar, duse la „perfecţiune” chiar, după 1990: mită, lucrări de mîntuială, lipsa controlului şi pedepsei, demagogia patriotardă, lăcomia decidenţilor, coruperea lesnicioasă a guvernelor succesive, etc. Citez: „Ich, Herr Von Kalikenberg,/ Tocmai din Berlin alerg/ Mit hohe protecţion,/ Fur grosse concession.// Dai la mine nur parale,/ Şi eu faşe tumitale/ Alles schon und alles gut,/ Cum nime n-a mai făcut!// Toate nemţile vorbesc/ Că la Țară Românesc/ Toţi faliţii pot să vie,/ Ca să facă bogăţie.// Ist genug s-aduci în ţară/ Două rânduri din afară,/ Und mit ein solches papier/ Sie bekommen alles hier.// Poţi să faşi trenuri ferate,/ Făr-de poduri şi stricate,/ Tot cu gare şi canton/ Coperite cu carton.// Șini, traverse şi şosele,/ Poţi să faci numai de-aşele/ Care pârâi şi plesnesc/ Când vagoanele pornesc.// Kilometri poţi a faşe/ Mii şi sute, chit îţi plaşe,/ Şi habar de grijă n-ai/ Că în veci samă nu dai.// Unii etwas se zborşesc/ Aber macht nichts, că-i plătesc,/ Vor să aibă eisenbahn/ Prin pustiu, în Bărăgan.// Frei sau nu frei tumneata,/ Asta geht mit gar nicht an,/ Trebue-a juca cum chintă/ Elementul cel german!/ Pe nemţi trebuie s-ascultă,/ Kleine Volker pe pământ,/ Bând la bere de-acum multă/ Şi-nghiţind ridichi cu unt.//Astă Ţară Românească/ Are-ntr-însa ce pofteşti,/ Numai oameni s-o iubească/ Foarte rar în ea găseşti.// Se laudă multe fiinţe/ Care scriu şi povestesc,/ Cu profesii de credinţe/ Cum că ţara lor iubesc.// Iar la faptă mai oricare/ Când îl cerci, s-a arătat,/ Că suge ca lipitoare/ Tot ce-n palmă i-a picat.// Daţi concession degrabă/ Ca să mă apuc de treabă,/ Nu mai staţi să vă ghindiţi/ Că mai bun n-o să găsiţi!// Asta nu-i întâia oară/ Care s-a văzut în ţară,/ Ein solche concession/ Făcutu-mi-l protecţion.// Wenn condiţion nu plaşe,/ Angenblieklieh eu prefaşe,/ Ca să fie-un os frumos/ Pentru toţi ceva de ros.// Dacă este supărare/ Cu obşteasca adunare,/ Atunci faşem altceva:/ Aştept pân s-o dizolva!”.

Ce fac politicienii şi guvernanţii noştri pentru a păstra nădejdea noastră în luminiţa de la capătul tunelului? Păi, lungesc tunelul. Astfel încît singura luminiţă ce se zăreşte în depărtare, din tunelul în care ne-au înghesuit de vreo 25 de ani este cea a…locomotivei.

 

 

Fiţi sociabili!