Nadia Creţuleac – directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Suceava

S-a născut pe 31 martie 1977, la Gura Humorului, iar la şase ani distanţă a venit pe lume şi sora sa. Mama, Elena, era tehnician silvic, iar tatăl, Gheorghe, era bucătar şef la Cabana Ariniş. Nadia Creţuleac îşi aminteşte că pe vremea cînd era la facultate la Iaşi (între 1995 şi 1999 a urmat cursurile Facultăţii de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași – Secția management), colegii şi profesorii o întrebau dacă mai există Cabana Ariniş. Este căsătorită cu Ionuţ Creţuleac din 1998 şi are un copil în vîrstă de 16 ani. Nadia Creţuleac spune despre ea că era un fel de tocilară şi că în copilărie visa să devină învăţătoare sau profesoară de matematică.

Jupânu’: Care este cea mai pregnantă amintire din copilărie?

Nadia Creţuleac: Am o mulţime de amintiri frumoase din copilărie, care se leagă în special de jocurile specifice generaţiei mele: elastic, nouă pietre, fotbal pe stradă, mersul la scăldat la pîrîul Humorel şi multe altele. Dar cred că cel mai cu drag îmi aduc aminte de străbunica mea care a stat cu noi, cu mine şi cu sora mea. Ea este cea care ne-a influenţat şi ne-a modelat, ne-a învăţat cum să fim responsabile, cum să ne purtăm în viaţă şi cum să cîntărim lucrurile. A fost şi încă este un reper moral puternic în viaţa mea.

Cînd aţi fost întrebată pentru prima oară ce vreţi să vă faceţi cînd veţi fi mare ce-aţi răspuns?

Prima meserie pe care mi-aş fi ales-o era cea de învăţătoare. Cînd eram mică îmi făcusem un catalog cu copiii de pe stradă, îi ascultam, le puneam note etc. Era o joacă, dar îmi plăcea mult. Eram fie doamna învăţătoare, fie doamna profesoară de matematică. Şi chiar profesorii mei din gimnaziu mă vedeau ca pe o viitoare colegă de-a lor. Dar a venit revoluţia şi era perioada cînd a merge la ISE sau ASE, ca să devii economist, era cel mai cool şi „de viitor”.

Care erau obiectele de la şcoală de care eraţi atrasă şi care nu vă erau pe plac?

Am fost atrasă întotdeauna de zona de real, de matematică, fizică, chimie, însă nu prea am avut obiecte care să nu îmi placă, deoarece îmi plăcea să învăţ. Eram un fel de „tocilară” cum s-ar spune şi învăţam la toate obiectele, pentru că îmi doream mereu premiul întîi. Tot efortul din gimnaziu a făcut ca sa intru la liceu cu 10 pe linie. Apoi munca din liceu a dat roade la facultate, dar şi mult mai tîrziu, cînd a trebuit să-mi îndrum copilul la teme.

Care a fost profesorul dumneavoastră preferat şi de ce?

Silitoare fiind, m-am înţeles bine și cu profesorii din gimnaziu şi cu cei din liceu. Deşi nu eram talentată la desen, pe domnul profesor de desen Tincu l-am îndrăgit în mod deosebit. Ne-a fost diriginte şi era un om foarte ataşat de copii, deşi el nu a avut niciodată. Ştia să ne vorbească şi să ne ţină ca pe un colectiv. Dumnezeu să-l odihnească!

În ce perioadă a vieţii aţi legat cele mai frumoase şi mai trainice prietenii?

Prietenii frumoase am legat şi în copilărie şi în adolescenţă sau tinerețe. Mi-aduc aminte cu plăcere de Corina, Raluca și Cristina, prietene bune din școală, liceu și facultate. Dar cea mai frumoasă şi mai trainică este prietenia pe care am legat-o cu soţul meu, încă din liceu. Iar sora mea, cu care era mai greu în copilărie și adolescență, este acum una dintre cele mai bune prietene. Să n-o uit pe Gabriela.

În ce perioadă a vieţii v-aţi întoarce: copilărie, adolescenţă sau tinereţe?

Nu m-aş întoarce în nici o perioadă. Cred că am făcut şi am trăit în fiecare perioadă aşa cum trebuie şi m-am bucurat şi mă bucur de fiecare etapă a vieţii mele. M-am jucat și am învățat în copilărie, m-am distrat și am învăţat în adolescenţă, m-am căsătorit, am devenit mamă şi mi-am dezvoltat cariera în tinereţe. Și am avut norocul să am întotdeauna sprijinul familiei în toate deciziile pe care le-am luat în toate aceste perioade.

Care consideraţi că este cea mai mare realizare profesională a dumneavoastră?

Atunci cînd am pus, alături de prietena mea Gabriela, primele „cărămizi” şi experienţa mea în domeniul social şi al protecţiei copilului la înfiinţarea Fundaţiei „Te Aud România”, fundaţie care s-a dezvoltat foarte mult, mai ales pe plan internaţional, cu parteneri din Statele Unite şi Marea Britanie. Tot la capitolul realizări vreau să trec şi proiectul de dezinstituţionalizare al centrului de plasament „Laurenţia Ulici” din Gura Humorului, cel mai mare centru de tip clasic la acel moment din cadrul direcţiei, eu fiind atunci şef de centru.

Dacă ar fi să daţi timpul înapoi aţi schimba ceva în parcursul dumneavoastră profesional?

Am lucrat în privat, am avut ocazia să lucrez într-o bancă sau să devin contabil, dar am ales acest domeniu al asistenţei sociale şi protecţiei copilului. Am ales pentru că îmi place ce fac şi de aceea o fac cu responsabilitate și cu drag. Fie că a fost în domeniul public sau în cadrul unui ONG.

Dacă ar fi să întocmiţi un top al direcţiilor de asistenţă socială şi pentru protecţia copilului din ţară, Suceava pe ce loc s-ar afla?

Este dificil de întocmit un top anume pentru că este vorba de condiţii diferite de la un judeţ la altul. Sînt aspecte ce ţin de regiune, de densitatea demografică, de întindere şi chiar de mentalitate. Fiecare direcţie are poate atuuri sau puncte slabe şi mai toate au provocări diverse. La Suceava au fost dezvoltate servicii care astăzi sînt model de bune practici la nivel naţional: Centrul de zi Blijdorp, Centrul social cu destinație multifuncțională, parteneriatul cu Asociaţia „Sfîntul Ierarh Leontie” de la Rădăuţi, care este un real succes.

Care este cea mai mare provocare din acest an pentru instituţia pe care o conduceţi?

Închiderea ultimelor două centre pentru copii de tip clasic din judeţ prin derularea parteneriatelor pe care le avem cu Fundaţia HHC România, devenind astfel o direcţie judeţeană în care toate măsurile de protecţie să fie realizate în locuinţe de tip familial sau în asistenţă maternală. Mi-aş dori să se întîmple pînă la începerea anului școlar viitor. Sînt foarte multe lucruri pe lista de „dorinţe”, însă trebuie să ţinem cont şi de buget. În domeniul asistenței sociale și protecției copilului, în general, nici un buget nu e de ajuns, pentru că sînt atît de multe lucruri de făcut.

Jupânu’

Fiţi sociabili!