Mort, dar nu prea…

Ştiţi că asta e una din multele mele obsesii: marii muzicieni dispar într-un ritm care se accelerează firesc de la un an la altul, cei rămaşi încercînd, în marea lor majoritate, să-şi poarte crucea cît o da Domnul. Totuşi, viaţa are limita ei, iar unii dintre artişti încearcă, măcar în ultimele clipe, să-şi ofere şi altceva decît turnee, concerte, înregistrări. Unele decizii în acest sens sînt generate de bolile care şi ele apar în mod natural după o viaţă întreagă de excese. Anul trecut, ne-am pomenit cu Brian Johnson tras pe dreapta de medicii care i-au zis că o să rămînă surd dacă nu coboară, măcar temporar, de pe scenă. Tot pe atunci, Eric Clapton anunţa că are probleme grave cu musculatura mîinilor şi că probabil va fi nevoit să abandoneze chitara. Aretha Franklin, cea mai mare vocalistă din istoria muzicii, bănuită de un cancer de laringe, a pretextat cu eleganţă că trebuie să se ocupe de educaţia strănepoţilor (!) şi a zis că măcar doi, trei ani, pînă termină ăştia micii facultatea, nu mai cîntă. Iată că nici 2018 nu a început altfel, doi enormi muzicieni anunţîndu-şi retragerea în cursul săptămînii trecute. Mai întîi Neil Diamond, diagnosticat cu Parkinson, a anunţat că renunţă la concerte, anulîndu-şi turneul din Australia care dădea să înceapă. Mai zice că dacă sănătatea îi va permite, speră să mai înregistreze discuri, dar şi să scrie. La două zile distanţă, hop şi Elton John: pe motiv de vîrstă (împlineşte 70 de ani pe 25 martie) şi de creşterea copiilor (înfiaţi, întrucît Elton are un soţ, pe nume David Furnish, din 2014), cică se retrage şi el din viaţa muzicală, dar nu oricum, ci după un turneu mondial preconizat să înceapă pe 8 septembrie, în Allentown, Pennsylvania, şi care va dura… fix trei ani! Păi, parcă nu prea sună a moarte clinică!

 

Fiţi sociabili!