Mirela Todorese

Mirela TodoreseÎn numărul trecut al gazetei noastre v-am explicat de ce aleşii PDL din Consiliul Local Rădăuţi se dau loviţi şi nu vin la şedinţe. Se dau ocupaţi cu alte alea fiindcă şapte din cei opt consilieri locali PDL, la care se adaugă viceprimarul PP-DD, şi-ar putea pierde mandatele pe motiv de incompatibilitate. De aceea, aleşii democrat-liberali au preferat să boicoteze şedinţele timp de două luni, obligîndu-l pe prefectul Florin Sinescu să ceară în instanţă dizolvarea Consiliului Local Rădăuţi. Aleşii PDL mizează pe faptul că procesul poate dura mult şi că, astfel, îşi vor putea duce mandatele pînă la capăt. Pe scurt despre asta este vorba. Dorind să demonstreze că nu este aşa, şefa grupului de consilieri PDL, Mirela Todorese, a ţinut să apară într-un cotidian local spunînd că dumneaei a lipsit motivat de la şedinţe, dar şi că nu ştie de ce n-au participat la şedinţe colegii domniei sale. Doamna Todorese a declarat senină: „Nu ştiu dacă alţii voit nu au participat la cele două şedinţe”. Totuşi, Mirela Todorese ar fi trebuit să ştie de ce au lipsit consilierii democrat-liberali, că doar este şefa lor. Declarînd că nu ştie, doamna Todorese s-a făcut de rîs, pentru că asta demonstrează că domnia sa nu are nici o autoritate asupra consilierilor PDL. Apoi, demersul Mirelei Todorese demonstrează că aceasta nici nu merită să fie şefa grupului de consilieri democrat-liberali, din moment ce a ţinut să arate opiniei publice că doar imaginea dumneaei contează.   

 

Fiţi sociabili!