Mirela Adomnicăi

Mirela Adomnicăi. Prefectul judeţului Suceava, pentru că vede instituţia pe care o conduce ca pe o regină a administraţiei publice. Numai că regină fără supuşi nu s-a pomenit. Şi apoi, fostul prefect Ioan Băncescu i-a zis bine că regina ar fi conducătoarea Guvernului.  

S-au dus vremurile cînd prefectul avea putere de putere, pentru că era şi preşedintele partidului de guvernămînt la nivel local. Aşa era pe vremea lui Ioan Băncescu, unul dintre foştii prefecţi ai judeţului nostru care a participat la Ziua Instituţiei Prefectului, eveniment găzduit pe 2 aprilie de Palatul Administrativ.

Are dreptate domnul Băncescu cînd spune că prefectura avea altă putere pe vremea sa, dar şi că presa era mai critică decît astăzi, cînd mai mult ciuguleşte din palma celor aflaţi în funcţii cheie. Păi, presa era mai a naibii fiindcă prefectura era o instituţie mai cu greutate, după principiul acţiunii şi reacţiunii. În ceea ce privește ciugulitul, Ioan Băncescu, fost jurnalist cu mulţi ani urmă, ştie foarte bine că din cauza sărăciei se întîmplă asta. A sărăciei de bani şi uneori şi a sărăciei de cuvinte.

Cu toate că prefectura şi prefectul nu mai sînt ce-au fost, domnul Băncescu e de părere că prefectura rămîne „prinţesa administraţiei publice locale”, lucru cu care nu este de acord actualul prefect, Mirela Adomnicăi, care o vede regină.

Ştiam că toate fetele cînd sînt mici se visează prinţese, dar nu ştiam că acestea cînd cresc şi ajung în funcţii înalte se cred regine. Dar ce fel de regat să fie prefectura, cînd prefectul nici măcar nu poate schimba un director de instituţie publică fără aprobare de la Bucureşti? Şi nici asupra primarilor nu are vreo putere prefectul. Deci, cum să fii regat dacă n-ai supuşi? Conform domnului Băncescu, regina este conducătorul Guvernului, în prezent fiind vorba despre Viorica Dăncilă.

Rîdem, glumim, dar totuşi, să inventăm regate ca să ne proclamăm regine e cam mult.   

Fiţi sociabili!