„Minuni” sub nasul autorităţilor

Prostia şi naivitatea au fost mereu bază de lucru pentru escroci. De cînd lumea şi pămîntul, s-au găsit unii care să profite de alţii, pe tiparul cerere-ofertă. Şi, totuşi, ai senzaţia că nimeni nu învaţă din greşeli, nici ale altora, nici ale lor. Grupul celor ţepuiţi rămîne constant, indiferent de cît tam-tam se face pe inventivitatea şi metodele de păcălire a oamenilor, indiferent de acţiunile poliţiştilor care fac mereu publice toate escrocheriile. Nici un domeniu nu face excepţie. Fie că e vorba de maşini de cusut Singer, de accidente rutiere în care sînt implicaţi copii ori nepoţi, fie de oferte senzaţionale, de promoţii şi aparate minune care-ţi oferă tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, toate au acelaşi numitor comun: credulitatea. Recent a apărut în Suceava o ofertă prin care sucevenii pot beneficia, chipurile, de cel mai complex aparat din medicina modernă, care permite evaluarea organismului uman la nivel de ţesut şi celulă. Senzaţional! De nerefuzat! Aflăm din acelaşi afiş, lipit în staţiile de autobuz, că acest aparat nu are un nume, dar cică e aprobat de Ministerul Sănătăţii. Mai mult, investigarea completă se face în doar 30 de minute, pentru toate organele şi sistemele principale din organism. Într-o şedinţă se investighează creierul, inima, plămînii, stomacul, ficatul, pancreasul, articulaţiile, intestinul subţire, glanda tiroidă, sîngele, aparatul genital, aparatul urinar, circulaţia venoasă, arterială, sistemul nervos, sistemul respirator, deficitul de vitamine şi minerale, fierea, imunitatea, ochii, viruşii, paraziţii şi bacteriile. Toate astea, oameni buni, în jumătate de oră! Toate analizele costă doar 90 de lei, iar rezultatele le puteţi primi pe loc. Cine le face? Păi nişte specialişti din Timişoara. Specialişti în escrocherie, dar ce mai contează, oameni emancipaţi, ştiţi: azi în Timişoara, mîine-n toată ţara! Unde? La hotelul „Albert”. Ce, vi se pare ceva în neregulă că unii fac investigaţii medicale în camere de hotel? Nu, sigur, care-i problema? Genial aparat, şi totuşi îi lipseşte ceva. La banii ăştia, dom’le, putea să şi vindece orice afecţiune depistată. Instantaneu. Minunea, slavă Domnului, era posibilă o singură zi, pe 20 noiembrie. Cine ştie cîţi naivi au plătit pentru vina lor de a nu gîndi. Mai grav este că astfel de escrocherii se întîmplă sub nasul autorităţilor. Direcţia de Sănătate Publică zice că orice investigaţie medicală trebuie făcută în laboratoare autorizate, iar tehnologia, oricît de avansată ar fi, nu a ajuns pînă acolo unde pretinde anunţul. Colegiul Medicilor Suceava susţine că poliţia ar trebui să se autosesizeze, iar cercetările să se facă la nivel naţional, că, deh, aparatul minune este probabil în turneu prin ţară. Din păcate, cîtă vreme va exista cerere pe piaţă vor exista şi astfel de oferte. Iar de naivitate văd că nu vindecă nici măcar acest aparat.

Comentariu semnat de Alina Mihăescu şi difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

 

Fiţi sociabili!