Ministrul înfierbîntat de amante

Azi vă invit, prin lectură, la românii dintre Prut şi Nistru. Cei intens curtaţi în această perioadă – ori, mă rog, şantajaţi, după manierele specifice fiecăreia dintre cele două Coane Mari – atît de atractiva, juna Europa Maxima, cît şi de încruntata, supărata Mama Rossia.

Voi începe cu trei extrase dintr-un interviu al unui excepţional scriitor: V. Ernu. Un autor (tradus în multe alte ţări, mai puţin (!?) în România) o conştiinţă lucidă, de o verticalitate ce s-ar dovedi salvatoare pentru multe din „elitele” noastre culturale. Modul în care Ernu vorbeşte despre teme (şi dureri) majore, precum cele trei mai jos selectate, este de natură a ne vesteji binişor superioritatea ironică pe care o manifestăm, reflex, faţă de moldovenii de est. La urmă, tot de la Chişinău – dar din spaţiul politic –  vine consemnarea unei declaraţii sincere. Şi nu doar amuzantă, ci doveditoare că, pe ambele maluri de Prut, toţi sîntem „de o mamă, de-o făptură şi de-o seamă”.

Întîi, V. Ernu despre frică. „Ştii cum e? Ultimul regim care şi-a respectat intelectualii, ca să vorbesc mai cinic, a fost comunismul. În ce sens? Comuniştii, dacă scriai ode, te remunerau gros, aşa cum o fac şi regimurile actuale. Dacă îl criticai, te trimiteau în Gulag. Asta înseamnă că se temeau de tine, deci te respectau. Dar, de acord, plăteai un preţ mare, uneori cu viaţa ta. În vremurile noastre, lucrurile sînt mai complicate. Cert este că în momentul în care ţi se întîmplă o poveste din asta, înţelegi că textele tale încep să aibă un rost, o funcţie, şi că unii se tem, sau cel puţin sînt precauţi. E un semn de respect pe care aşa ştiu ei, cei de la Putere, să ţi-l comunice. Din păcate, elita noastră culturală este foarte cuminte, deloc curajoasă, şi e încă iubitoare de a sluji diverse dregătorii şi înalte porţi. Eu mă şi mir cum de au picat regimul comunist şi Ceauşescu, la voi, cu o astfel de elită intelectuală. Noroc că nu ei au făcut schimbările. Dacă era după ei, încă ne mai gîndeam cum e cu „autonomia estetică” şi „rezistenţa prin cultură”.

Despre „fără violenţă”. „Ăsta este un truc ieftin folosit de mai toţi ostaşii şi rentierii puterii. Să vorbim de non-violenţă? Păi, hai să vorbim despre ce violenţă structurală fără precedent s-a abătut asupra populaţiilor din Estul Europei în perioada postcomunistă. Destructurare economică, milioane de oameni rămaşi fără un loc de muncă şi cu un minim venit, puşi pe drumuri prin toată lumea, în căutare de lucru, familii destrămate, sute de mii de copii rămaşi în afara familiei, lipsă de protecţie, etc. Dar despre asta nu se poate vorbi, căci, nu-i aşa, strici ştaiful mantrei predicate de ei. Deci, despre cultură, pipe şi anticomunism se recomandă să vorbim, nu despre aceste probleme, şi, mai ales, nu despre cauzele lor. Nu te atingi de sfînta sfintelor neoliberală, că se dărîmă tot eşafodajul. Ei bine, unii dintre noi nu mai vor să mai stea cuminţi, încolonaţi”.

Despre cenzură. „Mă întrebi dacă azi mai există cenzură ? Ba bine că nu! E un mecanism cu forme de cenzură mult mai profunde decît cele din comunism. Nu mai e nevoie să dai telefoane, să introduci mecanisme de control brutal. Formele de presiune sînt multiple şi ţin mai ales de relaţiile economice, de putere şi precaritatea materială în care se află o mare parte a populaţiei. Cum job-ul a devenit un privilegiu, o pomană dată ţie de feudalul omnipotent, atunci cenzura şi controlul au devenit floare la ureche. Vin de la sine. De fapt, aici am ajuns: la autocenzură, care a devenit insuportabilă”

Corupţie. Voie bună în cadrul unei recente şedinţe a Parlamentului Moldovei. Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a înviorat atmosfera printr-o frază haioasă în timp ce prezenta proiectul de lege privind testarea integrităţii profesionale. „Avem un grad sporit de corupţie, dar refuzăm mecanismele oferite autorităţilor pentru a combate acest flagel. Noi toţi avem cumetri, naşi, soacre, soţii, amante… Doamne fereşte! Şi în cazul în care sună finul pe naş şi îl roagă să facă ceva ce nu se admite, iar noi acceptăm pentru că este nănaş, iată că apare şi ideea pentru ce avem nevoie să fie testată integritatea”, a declarat Efrim. Surprins, preşedintele Parlamentului, I. Corman, s-a amuzat pe seama „amantelor”: „Periculoasă declaraţie aţi făcut, domnule ministru”. În replică, Efrim a spus (sincer, bietul bărbat!): „M-am cam înfierbîntat… cu amantele”. Iniţiativa a fost votată. Să vedem cum se va şi aplica. Deoarece, oricine ai fi, nu-i lucru de şagă, vezi matale, bre, să te pui rău cu amanta ori –  Doamne fereşte – cu… soacra!

 

 

 

Fiţi sociabili!