Mimare humanum este

Gheorghe Flutur (T)Joi, 22 septembrie, la PNL Suceava a avut loc o şedinţă de mimare a democraţiei, iar miercuri, 23 septembrie, va fi o şedinţă de mimare a bucuriei, la auzul numelor candidaţilor la Parlament, care vor fi citite de alegătorul acestora, Gheorghe Flutur. Să mori de rîs, nu alta. Dorneanul care a trădat PNL-ul, iar apoi PDL-ul doar pentru a rămîne în Parlament nu mai vrea încă un mandat de deputat. Cel de-al patrulea. În ziua în care liberalii suceveni se întîlneau în şedinţă pentru a face propuneri de candidaturi pentru alegerile generale, adică joi, 22 septembrie, deputatul PNL de Dorna, Dumitru Pardău, a trimis o scrisoare publică în care a spus că nu-i mai trebuie. Cu toate că, a scris domnul Pardău, colegii l-ar fi vrut primul pe lista de la Senat. De ce se retrage Dumitru Pardău? „Probleme personale, precum şi faptul că sînt adeptul total al împrospătării clasei politice m-au făcut să iau decizia de a nu mai candida”. Asta cu adeptul împrospătării clasei politice chiar că era să ne bage în mormînt de atîta rîs. Dar, de cînd a devenit atît de comunicativ domnul Pardău, care în cei 12 ani de deputăţie mai mult a tăcut decît a vorbit? Ce-i veni aşa dintr-odată? Probabil că a vrut ca lumea din Dorna să nu creadă că PNL-ul l-a tras pe linie moartă. Au existat informaţii că Dumitru Pardău şi-a aranjat un loc călduţ la Curtea de Conturi, însă surse credibile susţin că acesta nu va merge acolo, alegînd să se ocupe de afacerile pe care le are la Dorna. Că nu se va angaja la Curtea de Conturi rezultă şi din următorul pasaj al scrisorii trimise presei: „Rămîn un om de dreapta, rămîn în echipa PNL Suceava şi sper ca în România clasa politică să fie mai aproape de oameni”. Ca să lucrezi la Curtea de Conturi trebuie să te retragi din politică, însă domnul Pardău spune că nu va face asta. Ei, însă de multe ori activiştii de partid una spun şi alta fac.

În spaţiul public circulă mai multe liste cu candidaţi PNL pentru Parlamentul României. Lista de la Senat care a ajuns la noi începe cu humoreanul Daniel Cadariu, colegul de oraş al preşedintelui PNL, Gheorghe Flutur, şi continuă cu rădăuţeanca Steliana Miron. La Camera Deputaţilor, candidaţii în ordinea numerelor de pe tricou sînt suceveanul Ioan Balan, iacobenianca Angelica Fădur (credem că i-am zis bine primăriţei de la Iacobeni), rădăuţeanul Dumitru Mihalescul, suceveanul Bogdan Gheorghiu şi nemţeanul Radu Surugiu. Propunerile privind aceste candidaturi au fost făcute la şedinţa PNL Suceava de joi, 22 septembrie, şedinţă la care deputatul de Rădăuţi, Constantin Galan, s-a propus singur, dar s-a propus degeaba. La PNL se fac glume pe seama social-democraţilor, pe motiv că aceştia au votat o listă, dar aceasta va fi modificată de Bucureşti. Uite cine rîde. partidul care este aproape să înghită „pilele” Bucureştiului, Steliana Miron şi Radu Surugiu. Şansele ca suceveanca Sanda-Maria Ardeleanu să prindă încă un mandat de deputat nu sînt foarte mari. Nici nu ne mirăm. Ce să caute o universitară care ştie să se îmbrace şi să vorbească, şi care a avut o intensă activitate parlamentară între cîntăreţii în strună ai domnului preşedinte Flutur şi piloşii de la Bucureşti? Ce să caute în Parlament din partea PNL Suceava o neiubitoare de muzică populară, care n-a fost văzută niciodată cu bundiţa pe sub “deux pièces”? Partidul are nevoie de oameni ascultători şi iubitori de folclor, nu de vorbitori de franceză care citesc cărţi grele şi au preocupări care mai de care mai fiţoase. În fine. Decizia finală în ceea ce priveşte listele PNL va fi luată miercuri, 28 septembrie, în aplauzele activiştilor liberali care vor participa la şedinţa în care Gheorghe Flutur îi va pune în faţa faptului împlinit. Adică, în faţa listelor pe care dumnealui le-a propus şi tot dumnealui le-a votat.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!