Mila de la Crucea, mereu la mina Guvernului

După ce tehnocraţii lui Dacian Cioloş şi ai lui peşte prăjit n-au mai vrut să achiziţioneze uraniu pentru centrala de la Cernavoda de la Mina Crucea, minerii suceveni au ajuns din nou la mila Guvernului. Şi vor mai ajunge

Mila de la Crucea, mereu la mina Guvernului

În luna septembrie a anului trecut, greii PSD se strînseseră la Suceviţa pentru a pune ţara la cale şi pentru a da asigurări că mineritul din judeţul Suceava nu va muri. Mihai Tudose, premier la vremea respectivă: „Această mină ar trebui păstrată deschisă. Avem o soluție, dar nu pot să v-o spun înainte de a o finaliza, dar e posibil ca pînă la sfîrșitul anului să aveți o surpriză plăcută în ceea ce privește mina de uraniu din Suceava”.

Surpriza a venit un an mai tîrziu, dar nu a fost deloc plăcută. Minerii n-au primit salariile şi tichetele de masă şi de aceea au intrat în grevă. Din nou. Situaţia în care a ajuns mina de uraniu de la Crucea l-a enervat la culme pe primarul localităţii, Dorin Rusu, pentru că, dacă Doamne fereşte s-ar închide mina, ar rămîne pe cap cu o problemă foarte grea, în condiţiile în care singurii care mai au serviciu în comună sînt minerii. Chiar dacă este pesedist, domnul Rusu nu s-a ferit să se răţoiască la Guvernul PSD: „Aloooo… Guvernul României PSD + ALDE…, spargeţi buba de la Ministerul Energiei… Stimaţi parlamentari de Suceava…, lumea ne-a votat… Primar de Ostra cu 93%, iar la Crucea cu 91%… Chiar nu vă pasă de ceea ce se întîmplă cu familiile noastre din judeţul dvs. Suceava!!!!!!!!?”.

Mesajul primarului şi strigătele minerilor au fost auzite pînă la urmă la Ministerul Energiei şi la PSD, după cum i-a declarat Oanei Şlemco directorul Companiei Naţionale a Uraniului – Sucursala Suceava, Cezar Cioată, fost deputat, care a spus că se vor plăti restanţele. Totuşi, după cum veţi putea vedea în pagina 3, viitorul pentru Mina Crucea nu sună prea bine. Nu sună nici chiar foarte rău, pentru că o eventuală închidere a minei s-ar face tot cu actualii angajaţi şi ar dura ani de zile.

Oricum, mina de uraniu, căreia i-au pus gînd rău tehnocraţii lui Dacian Cioloş şi ai lui peşte prăjit, care au refuzat să mai ia materie primă din judeţul nostru pentru centrala de la Cernavodă, rămîne la mila Guvernului.

Sorin AVRAM

Cezar Cioată: Am finalizat greva. Noi am văzut hîrtia negru pe alb. Se vor da salariile restante la zi, se vor da şi unele drepturi din contractul colectiv de muncă şi avem certitudinea că vom avea asigurate salariile inclusiv pentru decembrie 2018.

Oana Şlemco: Care este cel mai mare cîştig al minei după declanşarea conflictului de muncă?

C.C.: Reluarea contractului comercial de livrare a uraniului către Nuclearelectrica pentru centrala de la Cernavodă. Contractul s-a reluat pe 15 noiembrie, este un contract pe trei ani. Preţul nu este cel mai bun pentru noi, este mult prea mic, dar asta este piaţa. Este un început.

O.Ş.: Şi totuşi spuneaţi că sînteţi nemulţumit. De ce?

C.C.: Pentru că nu avem o certitudine a viitorului imediat. Nu ştim dacă anul viitor, prin martie, nu va trebui să facem alte acţiuni sau alte intervenţii la nivel macro pentru asigurarea salariilor.

O.Ş.: Să înţeleg că reluarea furnizării nu vă salvează?

C.C.: Noi reluăm furnizarea la un preţ impus de piaţă. Mult mai mic decît cel pe care am fost nevoiţi să îl avem anterior. Nu poţi să produci o pereche de pantofi cu doi lei şi să o vinzi cu un leu, dar cu un management bun al Companiei putem să ne acoperim cheltuielile chiar şi cu preţul de acum. Dar trebuie să achiziţionăm de pe piaţa externă concentrat tehnic, să îl transformăm în bioxid la uzina de la Braşov şi atunci ne ducem la un preţ competitiv cu cel de afară. Numai că avem nevoie de bani ca să investim în materie primă. Nu poţi să iei două, trei kilograme. Ne trebuie sute de kilograme. Dacă la anul vom avea o sumă de bani mai mărişoară ca să avem cu ce ne aproviziona, avem toate autorizaţiile, utilajele, dispozitivele, putem produce combustibil de înaltă calitate.

O.Ş.: Cine v-a ajutat cel mai mult?

C.C.: Am avut sprijinul domnului secretar de stat Doru Vişan. Este singurul secretar de stat al PSD de la Ministerul Energiei. Să ştiţi că ne-a ajutat foarte mult şi domnul preşedinte Ioan Stan (preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD – n.r.).

O.Ş.: Cum v-a ajutat dacă aţi rămas în urmă din nou cu plata salariilor?

C.C.: Implicarea Parlamentului în partea executivă…, adică nu dispune dumnealui de bani ca să spună: mai luaţi doi, trei, cinci lei. Sînt activităţi economice care trebuie susţinute de documente contabile. Cea mai mare problemă a noastră este la Consiliul Concurenţei. Dacă cei de la Consiliu spun că acesta este preţul de pe piaţă şi tu vii cu preţ mai mare nu poţi să dai cu preţ mai mare.

O.Ş.: Vă gîndiţi la disponibilizări pe viitor?

C.C.: Exclus.

O.Ş.: Ce se va întîmpla dacă nu veţi primi bani pentru materii prime? Se închide mina?

C.C.: Nu. Mina nu poate fi închisă mîine. Mina se închide cu program de încetare a activităţii. Numai programul cu toate documentele durează să-l faci într-un an şi jumătate. Închiderea şi ecologizarea se fac tot cu oamenii noştri, cu bani de la statul român. Durează cel mai puţin şapte ani.

Fiţi sociabili!