Mihai Necolaiciuc

Mihai NecolaiciucÎn urmă cu cîţiva ani, Jupânu’ a scris pe larg despre saltul spectaculos făcut în carieră de Mihai Necolaiciuc cu ajutorul lui Traian Băsescu şi despre presupusele potlogării pe care acesta le-ar fi săvîrşit la începutul anilor 2000, pe vremea cînd era directorul general al CFR. Încetul cu încetul sau pas cu pas, cum îi place să spună primului scriitor al Ţării, se dovedeşte că presupusele potlogării au fost potlogării în toată regula. După ce suceveanul fugar a fost adus în România, acesta a fost băgat pentru o vreme în arest preventiv, după care, în 2014, a fost înfundat de tot pentru o perioadă de patru ani şi şase luni. Săptămîna trecută, alte potlogării săvîrşite de Mihai Necolaiciuc l-au ajuns pe acesta din urmă. Cercetat într-un dosar în care este acuzat că a prejudiciat compania de transport feroviar cu 56,7 milioane de euro, domnul Necolaiciuc a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Instanţa l-a condamnat pe Necolaiciuc pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, şi la şapte ani de închisoare pentru utilizarea subvenţiilor sau a creditelor în alte scopuri decît cele pentru care au fost acordate. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă. Oricum ar arăta decizia definitivă, e greu de crezut că aceasta va fi una de achitare, aşa că Mihai Necolaiciuc poate fi considerat un mare inginer financiar. Un inginer care şi-a făcut lui bine, pînă la un punct, şi mult rău CFR-ului, companie care oferă servicii de proastă calitate şi care se află în pragul falimentului. 

Fiţi sociabili!