Mătura şi lopata

Reporter: A trecut şi ziua naţională a Mărţişorului, a trecut şi Ziua Femeii internaţionale şi dumneavoastră v-aţi făcut datoria cu brio şi cu fruntea sus în ambele cazuri. Poate că o să abordăm mai încolo acest subiect, însă acum vreau să vă dau un citat dintr-un autor celebru: am fost prezent inclusiv la o întîlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la care au mai fost prezenţi şi alţi lideri ai partidului, printre care Raluca Turcan, Gheorghe Falcă, Marian Petrache sau Dan Motreanu. Am fost prezent la această întîlnire la care s-a discutat ceea ce a spus liderul PNL, Ludovic Orban. De precizat că după întîlnirea cu preşedintele României, Ludovic Orban a spus că tema discuţiilor a ţinut strict de agenda europeană şi de acţiunile care vor fi derulate în perioada în care România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Întrebarea mea de baraj este cine este acest autor celebru şi la ce se referă el în citatul pe care vi l-am redat din memorie.

Politician: Ca să fim chit, iaca te întreb şi eu cine şi-a exprimat, sîmbătă, surprinderea că parlamentarii PSD-ALDE au curajul să se laude cu adoptarea Legii bugetului pentru 2019, care este un buget al neputinţei şi subdezvoltării ţării, este un buget împotriva sucevenilor, subliniind că aceştia au şi tupeul să susţină că dublarea alocaţiilor copiilor le aparţine, după ce PNL a reuşit, prin votul din Parlament, să oblige Guvernul PSD-ALDE să acţioneze în favoarea copiilor acestei ţări.

Reporter: Trebuie să mă recunosc doborît la pămînt de întrebarea dumneavoastră şi ca atare propun să trecem la chestiuni mai arzătoare la ordinea zilei, cum ar fi faptul că în timp ce PSD condamnă judeţul Suceava la izolare şi subdezvoltare, iar Gheorghe Flutur înfierează cu mînie proletar-liberală Guvernul PSD-ALDE şi parlamentarii PSD de Suceava, dumneavoastră aţi luat o decizie istorică în şedinţa de Consiliu Local, prin votarea asocierii municipiului Suceava cu municipiile Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, în cadrul Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”. Vreau să spun că în timp ce unii pun mîna pe măturoi şi mătură de zor bătătura strămoşească, alţii se ţin de campanii electorale europene fără folos cu lopata în mînă şi sapă la centura ocolitoare a acestei asociaţii.

Politician: Aşa este, ai pus punctul pe I, că şi eu m-am întîlnit cu preşedintele ţării, dar n-am discutat ceea ce a spus liderul PNL, Ludovic Orban, ci am discutat despre cum se dezvoltă Moldova şi am avut o discuţie la Iaşi pe aceasta temă cu  preşedintele României, Klaus Iohannis, care ne-a felicitat şi ne-a încurajat să mergem înainte cu acest proiect care să reducă decalajul de dezvoltare dintre Moldova şi celelalte regiuni.

Reporter: Pînă să se dezvolte Moldova în viitor, am să mă întorc la timpul prezent, constatînd că tradiţia ca femeile să ofere mărţişoare bărbaţilor, pe 1 Martie, specifică Bucovinei, a făcut ca în prima zi de primăvară dumneavoastră, în calitate de bărbat, dar şi de edil al Sucevei, să fiţi asaltat de doamne şi domnişoare care v-au pus în haină, la piept, o mulţime de mărţişoare, care de care mai frumoase şi mai interesante.

Politician: Nu ştiu ce vrei să insinuezi cu aspectul acesta cu doamne şi domnişoare, dar află de la mine că e bine că tradiţia se păstrează, iar eu am avut şi în acest mandat bucuria să primesc multe mărţişoare cu ocazia zilei de 1 Martie – simbol al primăverii, ceea ce le doresc tuturor sucevenilor o primăvară frumoasă, cu sănătate şi bucurii.

Reporter: Pe data de 4 martie s-a aniversat marele cutremur din 1977, prilej cu care specialiştii au precizat că un cutremur în zilele noastre ar fi catastrofal pentru localităţile din prezent. Municipiul Suceava cum se prezintă acum din punct de vedere seismic?

Politician: Să sărim peste asta, fiindcă 4 martie trece neobservat la Suceava şi se apropie 8 Martie, iar pe 8 Martie, de Ziua Femeii, voi împărţi mii de flori pe stradă, prin instituţii, dar şi angajatelor din administraţia locală.

Reporter: Aveţi totuşi în vedere pericolul unui posibil cutremur ca cel din 1977?

Politician: Sigur că avem, fiindcă de asta ne-am străduit să asigurăm votarea asocierii municipiului Suceava cu municipiile Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, în cadrul Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”.

Reporter: Mai concret vă puteţi referi?

Politician: Sigur că da. Zeci de străzi de pămînt, din mai multe cartiere ale Sucevei, urmează să fie modernizate anul acesta, în cadrul programului de asfaltare, care va beneficia de un buget record, de 30 de milioane de lei, conform proiectului de buget care va fi supus aprobării Consiliului Local. Cunosc marea problemă a gropilor și a drumurilor desfundate, tocmai de aceea ne pregătim să alocăm 30 de milioane de lei în buget pentru asfaltări.

Reporter: La aceste lucrări îl veţi invita să dea o mînă de ajutor cu lopata şi pe colegul dumneavoastră Gheorghe Flutur?

Politician: N-ar fi exclus, după ce termină campania pentru alegerile europarlamentare, cînd ar putea forma o echipă cu Raluca Turcan, Gheorghe Falcă, Marian Petrache sau Dan Motreanu.

Reporter: Credeţi că aceşti domni şi această doamnă s-ar bucura să se dezvolte Moldova, aşa cum plănuiţi dumneavoastră?

Politician: N-am cum să mă pronunţ cu anticipaţie, dar domnii şi doamnele de care vorbim vor avea nevoie de spaţii de parcare, dacă vin cu maşinile personale. Iar aici avem o problemă fiindcă acum au toate şansele să se împotmolească în noroi ori să treacă prin gropi şi prin balast care zboară în toate direcţiile. Deci domnul Flutur şi cu echipa de campanie mai au de aşteptat pînă cînd amenajarea celor aproape 4.400 de locuri de parcare rezidenţiale se va concretiza, pentru că orgoliile politice au primat din nou în faţa intereselor cetăţenilor.

Reporter: Ziceţi că deocamdată din cauza orgoliilor politice nu sînt şanse să avem un municipiu dezvoltat, ci mai mult un municipiu asociat cu Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei? Pe cînd un municipiu asociat cu Europa?

Politician: Pe cînd se vor asocia măturoiul municipal cu lopata europeană.

Fiţi sociabili!