Matematicienii ierbii

Jucătorul român de fotbal românesc se ştie că e uşor incompatibil cu chestii precum cultura, educaţia, bunele maniere. În general cu şcoala, că astea cam pe acolo se dobîndesc, însă la orele la care ăsta nu ajunge, că se suprapun peste orele de antrenament. Nu, la noi nu-i ca la francezi, unde lui Keşeru, pe atunci elev într-a XI-a la cei 17 ani ai lui, întîi i-au adus profesori pe materii şi abia apoi i-au dat să semneze contractul de fotbalist. Nici ca la olandezi sau spanioli, unde (la Ajax, la Barcelona, de fapt peste tot) există nu Cluburi, pentru ăia mici, ci Şcoală de Fotbal. Adică întîi „Şcoală”, şi abia apoi „Fotbal”, cum rezultă şi din denumire. Aaa, sînt şi pe la noi!? Da, ălea unde vreo doi şmecheri porecliţi patroni fac o uşoară evaziune fiscală, iar în loc de carte şi minge le dau micuţilor vagabonzi… de două ori minge! Deveniţi adulţi, deci fotbalişti români, foştii chiulangii dau într-o boală încă nedenumită, a cărei simptomatologie indică o absolut inexplicabilă aplecare către matematică, aia la care pe timpul şcolii n-au nimerit niciodată. Concret: angajaţi în nu ştiu ce competiţie, dar neapărat internaţională, în care porneau ca mari favoriţi (cel puţin în mintea lor, aia nedată pe la şcoală), după vreo 2-3 meciuri în care doar ghinionul a făcut ca în loc să cîştige cu 4-0 să piardă cu 0-7, fotbaliştii români o bagă p-aia cu „mai avem, matematic, şanse”. Cuvîntul magic „matematic” este rostit de regulă acolo, în iarbă, la cîteva minute după ce s-a încheiat panarama de meci în care ei, foştii favoriţi şi ulterior foştii ghinionişti, tocmai ce au mai trîntit o doză babană de muci în fasolea calificării. Concret: după ce a condus tot meciul, Steaua (care, ţineţi minte? nu voia locul II în grupă, înaintea startului acesteia, ci neapărat primul!) a fost egalată în minutul 91. Cu 2 puncte în patru meciuri şi mai avînd de jucat cu Schalke şi Chelsea, Steaua, conform grăirii domnului Bourceanu, mai „păstrează şanse matematice de calificare”. Cred că Thales, Pitagora şi genialul Grigore Moisil s-au pişat pe ei de rîs în Rai.

 

 

Fiţi sociabili!