Maşina de scris care scrie singură

„Eu sînt moldovean! Eu vorbesc limba moldovenească!”. Asemenea anunţuri – scrise, cum altfel, cu culoare roşie – au apărut pe pereţii unor clădiri din Chişinău, între care sediul Partidului Liberal şi Palatul Republicii. Reacţia neprietenilor României la recenta hotărîre a Curţii Constituţionale de la Chişinău cu privire la denumirea limbii oficiale este hilară şi penibilă. Asemeni făcăturii cu pretenţii academice numită „Dicţionarul moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati, „doctor – făcut la Moscova – în „etno-lingvistică moldovenească”.

Sînt „fericitul” posesor al unui exemplar din acest monument al prostiei omeneşti politizate – am comis oare un pleonasm!? – în cuprinsul căruia sinonime, locuţiuni verbale şi regionalisme sînt investite cu funcţia de cuvinte ale unei alte limbi, străine.

Oricum, ca să şuguiesc (glumesc) oleacă, mă bucur că acum mă pot adresa „oficial”, legal, pe româneşte (şi nu pe „moldoveneşte”) comuniştilor moldoveni. Ca să le spun, de pildă, că au în loc de creier un sac de cartofi (barabule), că agită degeaba clopotele (chimvalele) Moscovei ori că se vînd pe două ruble, ca o femeie uşoară (ţîşpoagă), că sînt doar triste, ofilite amante (posadnice) ale fantomei împăiatului din Mausoleu. Şi că aceşti trădători de neam şi istorie se poartă ca o cîrpă (tearfă, cuvînt de ocară în satele noastre de pe Valea Soloneţului) de lustruit cizmele (ciubotele) Armatei Roşii rebotezate.

Şi-acum despre altceva. Săptămâna trecută, iubitorii literaturii adevărate au avut plăcerea rară a întîlnirii cu fermecătorul Alex Ştefănescu. Reîntors, dumasian, în oraşul tinereţii sale „după 50 de ani”. Pe lîngă sclipitoare, emoţionante, pilduitoare evocări şi confesiuni, Alex (care deţine secretul tinereţii eterne – poate ni-l va destăinui cîndva şi nouă!) ne-a povestit o hazoasă păţanie trăită de el, ca profesor stagiar pentru 6 luni, la Cajvana. O voi consemna – vai, trunchiată din raţiuni de spaţiu – după textul inclus în deliciosul volum de „Întîmplări”. Junele profesor ţinea o rubrică săptămînală în „Luceafărul” şi arăta celor din sat revista ca să fie tratat cu mai mult respect. Efectul a fost cel scontat: primarul îl saluta primul, directorul şcolii îl trata cu cafea, responsabilul bufetului îi aducea zilnic acasă două sticle cu bere de Solca. Pînă într-o (vorba vine) bună zi, cînd acesta din urmă a descoperit – cu o profundă tulburare – că „vedeta” satului folosea o… maşină de scris! „Uite, dom’le! Şi eu credeam că scrieţi chiar dumneavoastră la ziar… Vasăzică, nu scrieţi dumneavoastră… Aveţi o maşină…”. Demascat în cadrul obştei care îl admirase in corpore, „Impostorul din Cajvana” a cunoscut rapid, după mărire, decăderea şi şi-a pierdut imediat amintitele privilegii. Pînă şi responsabilul bufetului – cel ce descoperise tărăşenia – „nu numai că nu-mai aducea bere acasă, dar cînd mă duceam să cumpăr eu de la bufet îmi spunea că nu vinde băuturi alcoolice înainte de ora zece”….suspină, histrionic şi după aproape jumătate de secol, inegalabilul Alex.

Care mai notează o întîmplare din Cajvana anului 1970, satul în centrul căruia domnea „un noroi arhaic, frămîntat necontenit cu un clefăit specific de picioare, copite şi roţi de căruţă”. Noroiul cu adîncimi abisale i-a smuls, autoritar – pentru totdeauna -, un pantof. „În zadar l-am căutat, apoi, minute în şir, ajutat de un băţ” îşi aminteşte autorul remarcabilei „Istorii a literaturii române contemporane, 1941-2000”.

Prieteni şi admiratori,  îl aşteptăm oricînd în Cetate pe bărbatul „galant, impunător (…) curtenitor, sagace, sentimental, răsfăţat şi nostalgic (…) cu umor, vervă şi un neobosit simţ al ironiei” (cum adevărat îl descrie Dan-Liviu Boeriu). Pe cel care mărturiseşte, ingenuu, că în copilărie, cînd a citit primele cărţi, hotărîse să nu spună nimănui că există literatură, pentru ca aceasta să rămînă numai a lui (ca şi prima iubire, întîia iubită – n.a). „Acum (iată o profesiune de credinţă minunat împlinită – n.a.) printr-o ironie a sorţii, prin meseria de critic literar, tocmai asta fac: îi îndemn pe alţii să citească”. Mulţumim, Alex!

 

 

Fiţi sociabili!