Masa boierească

Senatorul PSD de Suceava, profesorul Virginel Iordache, a fost unul dintre politicienii locali care a ţinut să transmită un mesaj cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. Eu m-am oprit doar la pasajul care mă va ajuta să ilustrez acest comentariu.

Iată ce a scris domnul Iordache: „Aș dori să subliniez că Bucovina a reprezentat pentru România Mare, și nu numai pentru ea, un strălucit exemplu de colaborare interetnică, un model de conviețuire pașnică și toleranță confensională. Dacă doriți, putem asemăna Bucovina cu Uniunea Europeană, dar o Uniune Europeană care chiar a funcționat, în care nu existau popoare de mîna a doua, nici națiuni privilegiate, ci doar nişte oameni care acceptau diversitatea ca pe ceva firesc. Culmea e că în Bucovina diferențele sînt cele care ne-au unit, ne-au apropiat unii de alții și nu au creat conflicte”.

Nu cu mult timp în urmă, Suceava a fost gazda unei şedinţe solemne a Academiei Române, care a fost dedicată Centenarului Unirii. La Suceava au ajuns preşedintele Academiei, Ioan Aurel Pop, şi vicepreşedintele, Răzvan Theodorescu, iar la şedinţă au participat ca invitaţi şi academicieni din nordul Bucovinei, de la Cernăuţi. Pe seară, oaspeţii au mîncat la restaurantul Hotelului „Continental  – Arcaşu”. Cineva care s-a întîmplat să fie în restaurant la ora aceea a făcut o fotografie pe care mi-a trimis-o.

În fotografie apare o masă mare la care sînt academicienii români. La mesele mai mici din restaurant pot fi văzuţi academicienii din nordul Bucovinei. Aşadar, nu a fost loc la aceeaşi masă pentru toţi academicienii. Academicienii din ţara membră a Uniunii Europene, adică ai noştri, au stat la masa boierească, neamestecîndu-se cu academicienii din ţara nemembră a Uniunii Europene.

Aşadar, putem spune că la „Continental – Arcaşu” au mîncat la aceeaşi oră academicieni de mîna întîi şi academicieni de mîna a doua. Om fi noi ţară de mîna a doua, dar academicienii sînt de mîna întîi. Cel puţin în comparaţie cu academicienii din nordul Bucovinei. Tari mai sîntem. 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!