Mariusică, un fel de monument

Multă vreme, adică ani de zile, am considerat absolut cretină tărăşenia aia cu Steaua şi am crezut că nu este posibil ca un judecător, oricît de slab sau de coruptibil ar fi, să dea cîştig de cauză bandei de catane frustrate, cărora nu le mai ajungea solda şi care au crezut că-l pot mulge pe Gheorghe Becali de nişte ’j de mii de euroi pe an, evident că în folos propriu. Nereuşind să-şi însuşească această formă mai elaborată de taxă de protecţie (da, da, e vorba de protejarea numelui, brand-ului, palmaresului etc. contra unei taxe, chestie la care Becali pur şi simplu n-a pus botu’), răcanii ăia proşti (să fiu al naibii dacă ăsta nu-i pleonasm!) au dat-o pe legale, ba au găsit şi frustratu’ de Botoşani, poreclit jurist, care să pornească acţiunea în instanţă. Cum ziceam, n-am crezut nici o clipă ca fiind posibil să le dai cîştig de cauză şi să zici, prin hotărîre judecătorească, că nu Becali şi angajaţii lui, fotbalişti, deţin Cupa Campionilor, ci leşinaţii de atleţi ai lui Boroi care leşină pînă să facă un tur de pistă. Ca mai mereu şi ca peste tot, evident că s-au găsit şi aici niscai panarame cărora să le curgă mucii pe lîngă aşa zişii învingători. Alţi frustraţi, desigur. Aşa cum este numitul Lăcătuş Marius, o balenă nesimţită care se îneacă tot mai vădit în propria-i untură, şi care se vede deja angajat al nesimţiţilor de răcani pe care nu înţeleg de ce nu-i caută nici un procuror ca să-i întrebe cum vine chestia cu deturnarea de fonduri. Că bugetul Armeţii e făcut să cumperi din el avioane şi tancuri, nu fotbalişti second-hand şi foşti mari fotbalişti deveniţi monumente. În cazul lui Mariusică, monument de nesimţire.

 

 

 

Fiţi sociabili!