Marele prostii ale unui parlamentar mic

În mai multe topuri şi clasamente, creaţia lui Cervantes, „Don Quijote”, a fost desemnată opera literară cea mai citită şi iubită din istoria literaturii. O dovadă că oamenii adoră, dintotdeauna, să viseze, să spere, să nu înceteze a crede că lucrurile se vor îndrepta, vor reintra pe făgaşul firesc şi normal. Hidalgoul secondat de „realistul” lui slujitor Sancho Panza se bătea cu morile de vînt, ignorînd în numele unui ideal semnele realităţii palpabile (dar cît, oare, de reală o fi realitatea palpabilă, la o adică?).

Chiar dacă, pripit, tot astfel – ca nişte visători – ar putea fi caracterizaţi şi luptătorii anticomunişti din munţii noştri, prostiile la adresa lor debitate de parlamentarul Şerban Nicolae nu pot fi ignorate, ci musai taxate! A afirma, senin, că „partizanii români au slăbit capacitatea de apărare a României, iar acţiunea lor a fost îndreptată împotriva intereselor ţării” ori că „încercarea de schimbare a stăpînului sovietic cu cel american nu era cu nimic mai bună”, de vreme ce Stalin şi Churchill au fost, în egală măsură, nişte criminali (!?) e consternant (ca să nu zic idiot!).

Mă întreb şi vă întreb: cine naiba e individul ăsta care-şi bate joc de memoria unor eroi!? Am citit cu atenţie, răbdare, argumentele lui, cum că partizanii noştri ar fi nişte duşmani ai Ţării, amăgiţi de făţarnica propagandă apuseană, care ne vînduse ruşilor! Pornesc tocmai de la teoria acestui individ, repetent la istorie, dar premiant la oportunism şi incultură. Ei bine, aceşti oameni – fie ei şi păcăliţi de radiourile apusene mincinoase, de propagandă – au refuzat supunerea, îngenuncherea! O practică şi un „modus vivendi” atît de intrate nouă în sînge după 50 de ani de comunism şi alţi vreo 25 de aşa-zis „post-comunism”, de fapt, tot un soi de comunism… dovadă funcţia înaltă a acestui impostor! Care a sabotat aniversarea propusă la 26 octombrie, a luptătorilor din munţi.

S-au publicat însemnările  bucovineanului V. Motrescu (unde se văd, emoţionant, suferinţa, dilemele, chiar îndoielile lui asupra raţiunilor şi rostului rezistenţei, dorul, lipsa familiei părăsite). Apoi avem multe alte mărturii şi dovezi apărute după 1990. Sigur că au fost, între ei şi turnători, „cîrtiţe”. E tipic românesc, nu-i aşa? Dar ei, partizanii, credeau în ceva, aveau un ideal. Trebuie să le respectăm jertfa, încăpăţînarea, fie şi pentru că ei aveau o calitate pierdută de români după comunizare: o şiră a spinării verticală! Citiţi, ziceam, jurnalul lui Motrescu! Să stai ani de zile în munte, în condiţii precare, în bîrlog de animale, mereu schimbat, înseamnă, într-o logică simplă – auzi, Ș.N.! – că nu erai un aventurier, un killer singuratic, ci că aveai şi sprijinul, tacit, al comunităţii, una încă neîngenuncheată total, care te ajuta cu slănină, gaz, făină, informaţii. Apoi – şi e ultima referinţă la acest individ – scopul partizanilor nu era de a extermina „foştii jandarmi, deveniţi trupe de securitate”. I-ar fi putut secera cu un glonţ oricînd. Ei, patrioţii-partizani altceva sperau, aşteptau. Ei refuzau – total, cu preţul vieţii –  starea de umilinţă, jefuirea sfintei proprietăţi şi spălarea creierelor impuse – simultan – de bolşevici.

De asta mă înfioară constatarea că la anul 2017 un demnitar român se poate opune comemorării acestor „haiduci” anti-bolşevici! Dar – asta-i chiar culmea tupeului şi nu o pot ignora! – vorba românului: prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul! În loc să tacă, să se întoarcă în smîrcurile mlaştinii anonimatului care-l defineşte cultural şi moral, (că poate aşa îl uitam, iertam pe senatorul şepelit), individul ratează, penibil, şi al doilea moment în care tăcerea pioasă l-ar fi salvat, oarecum, de ridicol: se ia la trîntă cu presa, cu toţi contestatarii aberaţiilor scăpate de el pe gură, ca o vomă plină de fiere. Pe cei care i-au publicat – ori comentat – declaraţia, îi acuză, ca fiind „o mînă de neterminaţi, isterici, agresivi şi îmbîcsiţi de ură”. Ultimul veteran  în viaţă al luptei împotriva comunismului, Nicolae Ciurică, 87 de ani, este trist de cînd a aflat că un senator „de frunte” nu are nici un fel de respect pentru ceea ce au făcut membrii rezistenţei anticomuniste în primii ani de instaurare a comunismului: „Ca Şerban Nicolae au fost mulţi pe vremea comuniştilor şi el este un produs de-al lor. Să stea de vorbă cu un profesor de istorie să îi povestească. Nu voiam regimul comunist, dictatura comunistă. Ştiam ce înseamnă comunismul. Cînd s-a făcut colectivizarea, oamenilor li s-a luat totul ca daune de război. Trebuia să dăm găini, ouă, porumb, grîu, animale. Trebuia să plătim ce au făcut nemţii. Războiul era război“, spune el.

Una dintre primele reacţii a venit din partea istoricului Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naţionale în perioada 2007-2012: „Şerban Nicolae parcă reproduce un rechizitoriu al Securităţii. Ar fi trebuit să-mi dau seama de cînd i-am văzut privirea. Atîta inteligenţă e dificil de găsit chiar şi în palatul ridicat de Ceauşescu pentru urmaşii săi ideologici“, a afirmat istoricul, a cărui teză de doctorat este chiar despre îndîrjita rezistenţa armată anticomunistă în perioada dintre 1944 şi începutul anilor ’60. Istoricul englez Dennis Deletant -HYPERLINK „http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22084992-senatorul-serban-nicolae-invatat-istoria-din-manualele-interne-ale-securitatii-brosurile-propagandistice-ale-partidului-comunist.htm” HYPERLINK „http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22084992-senatorul-serban-nicolae-invatat-istoria-din-manualele-interne-ale-securitatii-brosurile-propagandistice-ale-partidului-comunist.htm”excelent cunoscător al istoriei noastre recente – HYPERLINK „http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-22084992-senatorul-serban-nicolae-invatat-istoria-din-manualele-interne-ale-securitatii-brosurile-propagandistice-ale-partidului-comunist.htm” îi predă impostorului o scurtă lecţie de istorie (prea elegantă, prea british, după părerea mea): „Nu înţeleg etichetarea lui Churchill ca « criminal ». Asemănarea lui cu Stalin nu rezistă unei analize serioase, de minim bun simţ, a acţiunilor lui”. Final. Am scris acest articol cu scîrbă, aşa că mă duc repede  după o lămîie! Cu bine.

 

Fiţi sociabili!