Marele păcat

Vă propun, mai jos, extrase dintr-un material oferit nouă de regretatul dr. ing. Radu Ichim – întemeietorul acelei „akademos” de cercetare şi reflecţie silvică de la Cîmpulung Moldovenesc. Articolul – care e, de fapt, o „restituire” – a apărut în excelenta revistă „Bucovina forestieră”. Publicaţie reînviată benefic de mai tinerii noştri colegi cercetători. Textul propus de R.I. e o aparent „nevinovată” citare sapienţială. Ca orice regulă de conştiinţă silvică, el ni se arată, aparent, inocent, discret. De fapt, textul regăsit e o premonitorie reamintire, spre ştiinţa şi conştiinţa celor de azi, a avertismentelor unui vizitator „neutru” al pădurilor României, în anul de graţie 1936. Este de prisos să adaug că, sub comunism, acest munte sfînt şi misterios… avea să fie ucis, aneantizat, practic, de buldozerele şi graba productivistă. Citez.

„Este vorba de pădurile din Călimani, care în luna septembrie 1936 au fost vizitate de un vînător german, L. Hoensbroech, venit aici la boncănitul cerbilor şi care şi-a materializat impresiile într-o carte, „Abseits vom Larms” (Departe de lume), apărută la Viena în anul 1968”.

Cea mai mare parte a pădurilor de aici, spune autorul, s-au tăiat în ultimii 6-8 ani (adică anterior anului 1936, cînd le-a văzut el). Ca şi peste tot, şi în pădurile din Carpaţi s-a extras numai lemnul cel mai bun şi mai uşor de comercializat. Tot lemnul cu dimensiuni mai reduse, ca şi cel cu cele mai mici defecte a rămas pe loc, în picioare sau la pămînt. Multe sute de mii de m3 de lemn putrezeau aici nefolosite, pe suprafeţe imense, lemn care după aprecierea autorului ar fi putut satisface cerinţele de lemn de foc ale marilor oraşe din Europa. Risipirea acestor valori europene era strigătoare la cer, cu atît mai mult cu cît împăduririle impuse de stat nu se executau decît într-o măsură nesatisfăcătoare.

„Conform contractelor de exploatare, în parchete trebuiau să rămînă ca seminceri 25 % din arborii cei mai frumoşi. Negustorii însă n-au lăsat în parchete decît arborii strîmbi, bifurcaţi, cu defecte, etc. Arbori care pier în picioare de insolaţie, fiind puşi brusc în lumină sau pe care îi doboară vîntul. Încercările ridicole, formale, de împădurire care s-au făcut se prezintă prost, deoarece s-au folosit puieţi mici şi necorespunzători, care, din cauza ierburilor mari din parchete, se sufocă. Societăţile anonime internaţionale care lucrau aici nu urmăreau decît un singur interes, să taie şi extragă din măreţele păduri virgine de aici numai lemnul cel mai de valoare, să cumpere cît mai ieftin acest lemn, pentru ele este indiferent că în urma lor pădurile ţării rămîneau distruse. Aceşti capitalişti – distrugători de păduri – dau un nume minunat „operei lor distrugătoare”, acela de „exploatare”, şi nu de jaf, cum ar fi mai corect. Intervenţiile lor în minunata şi măreaţa operă a naturii care este pădurea le considerau cu îngîmfare şi în mod eronat ca „manipulare comercială a lemnului”. Reforma agrară care s-a făcut, spune autorul, a urmărit scopuri politice, viclene, interese materialiste, fără a aduce vreun ajutor populaţiei sărace a ţării. Această reformă a dus la distrugerea unor valori de neînlocuit, de importanţă naţională şi europeană. Pădurile naturale au fost distruse şi în urma lor s-au creat păşuni proaste, neproductive în zona alpină. Desigur că unii vor spune despre mine: ce-l interesează pe neamţul acesta ce facem noi aici şi ce lăsăm în urma noastră. Dar oricine ia în nume de rău această francheţe a mea, înseamnă că nu-şi iubeşte ţara.”

Autorul propune a se constitui aici, ca în America şi Canada, rezervaţii naturale pe mari suprafeţe, care să fie declarate monumente ale naturii. Ce bine ar fi fost dacă s-ar fi procedat aşa – scria R. I.- cînd ne gîndim ce dezastru este acum în Călimani!

„Noi am făcut un mare păcat înainte lui Dumnezeu, spune autorul, cînd am transformat pădurile montane naturale în păduri economice, în fabrici pentru producerea lemnului de răşinoase. Dumnezeu nu permite să se glumească cu el şi ne-a trimis diferite nenorociri: vîntul, inundaţiile şi zăpada. El ştie că şi pămîntul său binecuvîntat este stricat de om! Să ne întoarcem înapoi de la aceste păduri artificiale provenite din plantaţii în rînduri sau triunghi.

Creatorul, zilnic, ne învaţă şi ne arată amestecurile, neuniformităţile şi diversităţile salutare care există în pădurile naturale. Gîndiţi-vă odată, silvicultorilor şi forestierilor care staţi prin birouri, că nu ştiţi mai multe decît Dumnezeu! Fiţi odată mari şi plantaţi şi semănaţi, aşa ca Dumnezeu, adică cum face natura şi nu „la sfoară” sau după tabele artificiale! Să fiţi artişti şi nu ţărani, producători de salată!”.

Aceste rînduri sînt pline de învăţăminte pentru toţi administratorii şi trebuie să ne dea mult de gîndit, concluziona în anul 1994 regretatul Radu Ichim.

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!