„Mamelor din lumea-ntreagă”, la Eurovision

VoltajAm promis, mă şi ţin de cuvînt. Aşadar, iată ce am înţeles eu din concursul/selecţia naţională pentru Eurovision 2015, Viena. Prima chestie ar fi că şi în alte ediţii, de fapt în toate, a fost muzică la fel de proastă. Şi mai întotdeauna, opţiunea mea nu bătea nici cu ce vota poporul, nici cu ce alegea juriul a cărui competenţă/corectitudine/integritate, sînt ferm convins de asta, sînt mai degrabă de competenţa DNA. Dar ca anul ăsta zău că nu-mi amintesc să mai fi fost vreo ediţie din care să nu poţi să reţii absolut nimic. O ediţie în care competitorii păreau mai degrabă angrenaţi în selecţia pentru Gala Umorului, fiecare pe specific: care pe vorbe, care pe îmbrăcăminte, care pe voce lipsă, dar toţi hotărîţi nevoie mare să se ducă fix la Viena, deşi pe vreo cîţiva îi bănuiesc de a nu fi în stare să repereze nici continentul unde se află. În plus, elementul esenţial, muzica, a lipsit cu desăvîrşire, chiar dacă vreo 2 sau 3 din 12 chiar aveau ceva voce. Numai că acest concurs este nu de voci, ci de piese, de melodii. Astea se premiază. Iar noi, în cretinismul care e bun de patrimoniu naţional, ne-am închipuit, popor şi juriu deopotrivă, că dacă tăbărîm pe austrieci şi pe europeni cu „Mamelor din lumea-ntreagă”, varianta upgradată, 2015, ce mai: am şi luat trofeul. Nu ştiu cît de imbecil trebuie să fie cineva care să conteze pe „mesaj”, pe „impactul social”, pe „problematica ridicată”, cînd de fapt e o piesă de rahat, cîntată de nişte farsori în frunte cu afonul perfect numit Goia. În ton cu panarama de piesă (care fac pariu că nu trece de semifinală!), îmi permit să parafrazez în încheiere textul clasic: Mamelor din lumea-ntreagă,/Eu acum vă dau un sfat:/Nu lăsaţi copii pe scenă,/Că se-apucă de cîntat!

 

 

 

Fiţi sociabili!